BBC: „Era sânge peste tot”. Ce greșeli au făcut forțele speciale britanice în timpul unui raid de noapte care a lăsat doi copii orfani

Când forțele speciale britanice au efectuat un raid asupra unei case din Afganistan în 2012, acestea au ucis doi părinți tineri și i-au rănit grav pe cei doi băieți ai lor de doar 1, respectiv 3 ani. O investigație BBC arată că incidentul nu a fost niciodată anchetat, în timp ce, la zece ani de atunci, cei doi copii orfani nici nu își mai aduc aminte cum arătau părinții lor.

În orele târzii ale zilei de 6 august 2012, în curtea familiei din Afganistan, Abdul Aziz Uzbakzai s-a așezat la masă alături de fiul său pentru ultima dată. La masă mai erau soția sa, patru dintre cei cinci copii ai lor și doi nepoți foarte tineri.

Era cea de-a 18-a noapte de Ramadan. Familia trăia într-o casă modestă din Shesh Aba, un sat din provincia Nimruz.

Ziua începuse ca oricare alta: un mic dejun în familie servit înainte de răsăritul soarelui. Fiul cel mare al lui Abdul Aziz, Hussain, și-a deschis micul magazin alimentar, soția sa, Ruqqia, avea grijă de cei doi copii ai lor și se ocupa de treburi casnice, iar vecinul a sacrificat o capră care urma să fie gătită pentru mesa de seară.

Doi vizitatori neașteptați

Singurul lucru ieșit din comun, potrivit familiei, a fost sosirea a doi vizitatori necunoscuți. În zonele rurale din Afganistan nu este ceva nemaiîntâlnit pentru localnici să primească oaspeți neașteptați, iar tradiția cere ca aceștia să fie întâmpinați cu ospitalitate.

Abdul Aziz, însă, a început să îi privească cu suspiciune pe cei doi și, astfel, l-a sunat pe Hussain spunându-i că trebuie să închidă magazinul mai repede și să vină acasă.

După apusul Soarelui, cei doi oaspeți au primit mâncare și apoi au plecat fără să provoace vreun incident, potrivit lui Abdul Aziz – era ora 22:00.

Era, de asemenea, o noapte foarte caldă de vară la Shesh Aba, așa că familia a luat cina afară. La finalul mesei, Abdul Aziz s-a ridicat și a spus că se duce la culcare pentru că este foarte obosit. Le-a spus noapte bună copiilor pentru ultima dată.

Băieții erau foarte tineri la acea vreme: Imran avea trei ani, în timp ce fratele lui, Bilal, avea doar un an și jumătate. Ei nu își mai aduc aminte acea noapte, iar familia a încercat să îi protejeze de ororile care au avut loc atunci.

Ei știu doar că tatăl lor le-a scos saltele afară, în curte, deoarece era mult prea cald de dormit în casă. Copiii au adormit alături de părinți sub cerul înstelat.

Un tipar sângeros: deținuți omorâți intenționat „când nu prezintă niciun pericol”

Până la acea vreme, în 2012, forțele de coaliție au fost la război cu talibanii deja de mai bine de 10 ani. Forțele speciale de elită ale țărilor participante conduceau în mod regulat așa-numite „operațiuni de detenție deliberată” - cunoscute și sub denumirea de „misiuni de ucidere/ capturare”

Trupele zburau de obicei cu elicopterul după lăsarea întunericului și lansau asalturi în mare viteză asupra țintelor talibane. În cazul Marii Britanii, raidurile de noapte erau de obicei executate de SAS sau SBS – unitățile foarte respectate ale forțelor speciale din armata britanică și din marina regală.

Trupele SAS erau deja, fără știința publicului, suspectate până la cele mai înalt niveluri ale forțelor speciale britanice că au ucis ilegal bărbați afgani care s-au predat sau care au fost capturați, acoperindu-și apoi urmele cu rapoarte fabricate.

O investigație a BBC Panorama publicată anul acesta a arătat că un escadron al SAS a omorât 54 de persoane în circumstanțe suspicioase într-o perioadă de șase luni.

Acest tipar sângeros a făcut ca unul dintre cei mai importanți ofițeri ai forțelor speciale britanice să îl avertizeze pe șeful forțelor speciale printr-o scrisoare secretă despre posibila existență a unei „politici intenționate” de a omorî deținuți „chiar și atunci când nu prezintă niciun pericol”.

Forțele speciale lansează asaltul asupra familiei - începe misiunea de eliminare/capturare

Un raid de tipul „ucide sau capturează” a fost pus în acțiune împotriva familiei lui Abdul Aziz. La ora 3:00 noaptea, elicopterele militare au aterizat în afara satului. Trupele speciale au coborât la sol și s-au deplasat spre casa în care familia lui Abdul Aziz dormea.

Bărbatul a fost trezit de sunetul împușcăturilor – în doar câteva minute, soldați străini au pătruns în camera sa, l-au împins la pământ și l-au legat la mâini și la ochi.

„I-am implorat să mă lase să merg unde fiul, nora mea și copiii lor dormeau”, a povestit Abdul Aziz. „Le-am auzit pe cele două fiice ale mele când strigau după ajutor. Nimeni nu le ajuta. Nu am putut face nimic pentru copiii mei.”

Potrivit lui Abdul Aziz, acesta a fost legat la ochi, bătut și interogat. Soldații străini l-au întrebat despre vizitatorii care trecuseră mai devreme prin casa lor.

Doar după plecarea trupelor, câteva ore mai târziu, Abdul Aziz a putut să își scoată banda cu care fusese legat la ochi și să vadă locul în care Hussain, Ruqqia și cei doi băieți ai lor au dormit peste noapte.

„Era sânge peste tot”, a spus Abdul Aziz. „Cearceafurile și salteaua erau îmbibate cu sânge”. Potrivit membrilor famliliei, atât Hussain, cât și Ruqqia au fost împușcați în cap. Pijamalele însângerate ale lui Imran și Bilal – cei doi copii – erau și ele acolo, dar băieții dispăruseră.

Doi frați din vecinătate, împușcați în cap de la mică distanță

În casa de alături, doi frați, Mohammad Wali, în vârstă de 26 de ani, și Mohammad Juma, în vârstă de 28 de ani, au fost și ei împușcați în cap. Potrivit rudelor acestora, frații au fost împușcați de la mică distanță.

„Jur pe Dumnezeu, frații mei erau fermieri”, a spus unul dintre cei 4 frați ai aceleiași familii care au scăpat cu viață. „Ei lucrau de la răsărit până noaptea. Nu erau nici talibani, nici cu guvernul. Au fost omorâți fără niciun motiv”.

Hussain și Ruqqia au fost găsiți cu ochii închiși și legați la cap astfel încât gura să rămână închisă – aceasta este o procedură standard pe care trupele speciale o aplică atunci când trebuie să fotografieze fețele victimelor rezultate în urma unei operațiuni.

Cei doi părinți au murit în patul în care dormeau – nu se știe sigur dacă se treziseră deja sau dacă au fost împușcați în timpul somnului. Inițial, familia a crezut că Imran și Bilal au fost omorâți împreună cu părinții lor, dar cei doi copiii au fost luați de trupele speciale. Bilal avea răni la față și umăr, iar Imran fusese împușcat în abdomen.

Directorul forțelor speciale: Regulile au fost respectate, rezultatele tragice sunt uneori inevitabile în timpul războiului

Cu toate că misiunea s-a soldat cu mai multe victime, inclusiv o femeie care a fost ucisă și doi copii răniți, raidul nu a fost niciodată înaintat poliției militare și nu a fost investigat de vreo autoritate din afara forțelor speciale britanice.

Generalul Mark Carleton-Smith, director al forțelor speciale la acea vreme care a ajuns mai târziu șeful armatei britanice, a spus că în viziunea sa „Regulile de Angajare au fost respectate în ciuda rezultatelor uneori tragice care sunt, din păcate, inevitabile în timpul războiului.”

Lui Abdul Aziz i s-au oferit compensații pentru rănile suferite de nepoții săi, dar acesta a refuzat banii. „Am refuzat să beneficiez de pe urma ucigașilor la acea vreme, ne-au distrus lumea”.

După ce s-a întors acasă, Imran a început să urle în timpul somnului și să sufere de somnambulism. „Nu știu de ce fac asta”, a povestit Imran. „Se întâmplă atunci în timpul somnului, iar bunicul sau bunica mă aduce acasă”.

Unul dintre băieți suferă de somnambulism și urlă în somn

Imran are 13 ani acum. Are o cicatrice chirurgicală lungă pe abdomen și piept și alte cicatrici pe spate. Mai multe fragmente de glonț au rămas în corpul său, inclusiv un fragment mare înfipt în coloana sa vertebrală.

„Alergatul îmi provoacă durere și mă doare și stomacul”, a spus Imran, indicând cicatricile care i se întind pe burtă și pe spate. Când vine iarna durerile pe care le resimte băiatul se intensifică.

Bilal are 11 ani. Are o cicatrice pe față de la glonțul care l-a lovit la câțiva milimetri de ochiul său stâng și o cicatrice pe umăr acolo unde i-a rămas un alt fragment de glonț înfipt în os. Cicatricea îi va aminti mereu de cât de aproape a fost de moarte.

Vizitele pe care le face la mormintele lui Hussain și Ruqqia au devenit tot mai grele – în fiecare vineri, după o zi grea de muncă, Abdul Aziz înfruntă soarele arzător pe un drum lung de un kilometru pentru a ajunge la cimitirul rezervat special persoanelor ucise de trupele străine.

Când ajunge la locul de veci al copilului său, Abdul Aziz îi vorbește. „I-am spus că mi-e dor de el și că încă îmi aduc aminte când era doar un băiețel”, a spus tatăl lui Hussain. „Nu îi vorbesc cu voce tare. Îi vorbesc în inima mea”.

Editor : Raul Nețoiu