BBC: Ce se întâmplă în celula secretă a NATO în care Ucraina își comandă arme în fiecare dimineață

Data actualizării: Data publicării:
Duke Heinz
Amiralul american Duke Heinz, comandatul șef al Celulei de Coordonare a Donatorilor Internaționali, a descris misiunea de a aproviziona Ucraina cu arme și muniție drept „cea mai importantă muncă pe care acest centru de comandă a întreprins-o” de când Comandamentul European al Statelor Unite a fost înființat în 1952. Captură foto: BBC

Centrul principal european în care puterile occidentale își coordonează eforturile pentru a organiza livrările de armament pentru Ucraina se află în mansarda unei cazărmi a Statelor Unite din orașul german Stuttgart, acolo unde zeci de militari din 26 de națiuni lucrează zi și noapte pentru a se asigura că armele cu care ucrainenii luptă împotriva rușilor ajung la timp.

Din această încăpere, aliații occidentali au ajutat deja la livrarea de arme și muniție în valoare de aproape 8 miliarde de dolari către forțele armate ale Ucrainei. Vorbim despre o cantitate de 66.000 de tone sau echivalentul a 5.000 de autobuze cu etaj londoneze, scrie BBC.

Aproape tot ce se întâmplă în Cazarma Patch este un secret foarte bine păstrat. Jurnaliștii BBC care au fost primiți în cazarmă nu au avut voie să își ia aparatele electronice cu ei și nu au avut dreptul de a filma sau de a vorbi cu ucrainenii care participă la Celula de Coordonare a Donatorilor Internaționali (CCDI).

Ucrainenii spun ce arme au nevoie, centrul de comandă încearcă să găsească donatori 

Personalul militar din zeci de țări trudesc aici, trântind telefoanele și lucrând din fața calculatoarelor. Printre ei se regăsește o echipă restrânsă din Ucraina condusă de un general cu trei stele. La începutul fiecărei zi, generalul ucrainean transmite ce provizii mai are nevoie țara sa. Situația din Donbas pare sumbră, dar la Stuttgart lumea este mai degrabă agitată decât panicată.

În jurul unui set de mese de lucru o echipă încearcă să găsească provizii. Uneori ei identifică o țară dispusă să ofere arme, dar trebuie apoi să găsească o altă țară de unde să obțină muniția sau mijlocul de transport pentru aceste arme.

CCDI-Germania
Personalul militar din zeci de țări trudesc zi și noapte la CCDI pentru a organiza livrarea de arme pentru Ucraina. La începutul fiecărei zi, generalul ucrainean care conduce echipa trimisă de Kiev la Stuttgart transmite ce provizii mai are nevoie țara sa. Captură foto: BBC

Acum există o bază de date unde ucrainenii pot să își înșire prioritățile. Națiunile donatoare pot apoi să acceseze aceste informații și să decidă ce sunt dispuși și capabili să ofere.

Brigadierul Chris King, un ofițerul de top al Marii Britanii, a spus că ajutorul militar este livrat pe calea aerului, pe șosele, pe căile ferate și pe apă, iar proviziile ajung în locații diferite „așa încât să ne asigurăm că nu avem niciun punct de eșec”.

Rusia atacă tot mai des liniile de aprovizionare. Ucraina spune că a primit doar 10% din tot ce a cerut

King a spus că Rusia a încercat să își sporească atacurile asupra liniilor de aprovizionare, dar nu a existat nicio întrerupere „semnificativă” a livrărilor. Întrebat dacă armele din Occident au fost vreodată lovite de bombele rusești, King a răspuns: „Presupun că da”.

Sarcina de a transporta armele și muniția de partea cealaltă a graniței le revine ucrainenilor, potrivit amiralului Duke Heinz, comandatul șef al CCDI. „În Polonia și alte țări ucrainenii vin și le iau – așa că ei sunt cei care aleg cum trec [armele] granița”.

Odată ce sunt transportate în Ucraina, armele pot ajunge pe linia frontului „în 48 de ore”.

Chris-King
Nici brigadierul King, nici amiralul Heinz nu cred că războiul se va termina prea curând. „Nu va fi vorba de luni de zile, cred că vom fi aici câțiva ani”, potrivit lui King. Captură foto: BBC

În ultimul timp au apărut mesaje alarmante din Ucraina conform cărora fluxul de arme este prea mic și prea lent. În timp ce Russia continuă să bombardeze regiunea Donbas, cererile pentru ajutor ale ucrainenilor par să fie tot mai disperate.

Ministrul adjunct al apărării din Ucraina a spus că, până acum, țara sa a primit doar 10% din tot ceea ce a cerut. La Stuttgart, însă, Heinz prezintă un mesaj foarte diferit: „Sunt sigur că nu o să rămână fără muniție”.

În ciuda știrilor tragice din Donbas, „n-aș spune că [ucrainenii] pierd, aș spune că rezistă”, a transmis comandantul american.

Armele și muniția sovietică sunt înlocuite cu echipament NATO. 

La începutul războiului, CCDI organiza livrarea de arme de calibru mai mic, precum rachetele antitanc și cele sol-aer. Acum, ucrainenii cer arme mult mai grele cum ar fi sistemele de artilerie, lansatoare de rachete și sisteme antiaeriene.

În primele zile de război, CCDI încerca să obțină stocuri de arme și muniții din țările fostului bloc comunist pentru a fi compatibile cu armamentul pe care ucrainenii îl foloseau și cu care erau familiarizați.

King a spus, însă, că acum aceste stocuri aproape că s-au epuizat. Mai există doar o singură fabrică în Europa care produce muniție de artilerie combatibilă cu sistemele sovietice.

Armata ucraineană a trecut ușor-ușor la echipamentul standard pentru forțele NATO. În ultimele luni de zile, Ucraina a primit peste 100 de obuziere americane M777 și 300.000 de obuze de 155 de milimetri – spre deosebire de cele sovietice care au 152 de milimetri.

Tancuri-UK
Unii dintre militarii ucraineni se antrenează acum în Regatul Unit și învață să folosească armament britanic. Captură foto: Country Highlights

Ucrainenii, instruiți în Regatul Unit să folosească arme britanice

Această tranziție a ridicat o nouă problemă. Ucrainenii trebuiesc instruiți să folosească arme și muniție cu care nu sunt obișnuiți. CCDI a organizat și antrenamentele de care au beneficiat soldații ucraineni. Unii dintre ei se antrenează acum în Regatul Unit și învață să folosească arme britanice.

Nici brigadierul King, nici amiralul Heinz nu cred că războiul se va termina prea curând. Amândoi spun că se pregătesc să își continue munca pentru o perioadă lungă de timp. „Nu va fi vorba de luni de zile, cred că vom fi aici câțiva ani”, potrivit lui King.

În Stuttgart, militarii știu că miza este foarte mare. Heinz a descris misiunea de a aproviziona Ucraina cu arme și muniție drept „cea mai importantă muncă pe care acest centru de comandă a întreprins-o” de când Comandamentul European al Statelor Unite a fost înființat în 1952.

King a spus că acesta este „momentul unei generații” și spune că alegerea este clară: „Ori ajutăm Ucraina să lupte ori acceptăm că, probabil nu imediat, dar în câțiva ani, ne vom lupta în altă parte. Dacă nu facem destul [acum], vom semăna semințele viitorului conflict”.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...