Banca Europeană de Investiții își propune să strângă 100 de miliarde de euro pentru a ajuta la reconstrucția Ucrainei după război

Data publicării:
Distrugeri în Borodianka
Imagine din Borodianka, după retragerea trupelor ruse. Foto: Profimedia Images

Banca Europeană de Investiții propune o structură de finanțare folosită anterior în timpul pandemiei de COVID-19 pentru a ajuta la reconstrucția Ucrainei cu investiții de până la 100 de miliarde de euro, potrivit unui document consultat de Reuters.

Fondul ar urmări să aibă o contribuție inițială de 20 de miliarde de euro din partea țărilor UE și a bugetului UE, sub formă de granturi, împrumuturi și garanții.

Garanțiile, în special, ar avea un efect multiplu, conducând la proiecte de infrastructură în valoare totală de aproximativ 100 de miliarde de euro, potrivit documentului, aproximativ jumătate din nevoile imediate ale Ucrainei.

Propunerea BEI urmează să fie prezentată luni, în prima zi a Conferinței internaționale de redresare a Ucrainei, care se desfășoară în Elveția și care are ca scop furnizarea de resurse pentru Ucraina și sprijinirea redresării postbelice. 

Banca Europeană de Investiții propune un fond care să funcționeze ca cel utilizat în cazul pandemiei COVID-19 pentru a garanta finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii.

Comisia Europeană este garantul funcționării acestui proiect

Fondul ar putea contribui la reconstrucția podurilor sau la renovarea serviciilor de apă potabilă sau de apă uzată, în special pentru orașele a căror populație s-a extins din cauza migrației din alte părți ale Ucrainei din cauza invaziei.

 Totodată, proiectele ar putea fi axate pe facilitarea exporturilor Ucrainei sau pe infrastructurile sale energetice și digitale. Fondul este, de asemenea, conceput pentru a încuraja întreprinderile private care ar considera probabil că finanțarea investițiilor în Ucraina este prea riscantă.

Utilizarea acestui instrument folosit anterior în timpul pandemiei COVID-19 înseamnă că poate fi pus în aplicare mai rapid, astfel încât investițiile inițiale ar putea fi aprobate până la sfârșitul anului. 

Comisia Europeană trebuie mai întâi să își dea avizul, iar apoi o majoritate a țărilor UE trebuie să aprobe planul. Ulterior, statele UE ar urma să decidă dacă vor contribui sau nu la fond.

Marea Britanie va sprijini reconstrucția Ucrainei

Ministrul britanic de externe, Liz Truss, va prezenta luni un vast plan de sprijin pentru a ajuta Ucraina pe termen lung şi a participa la reconstrucţia ţării odată ce războiul cu Rusia se va termina.

În cursul Conferinţei pentru Reconstrucţia Ucrainei de la Lugano, în Elveţia, Liz Truss va prezenta planurile Marii Britanii pentru a sprijini ţara pe termen scurt, prin ajutor umanitar, dar şi pe termen mai lung pentru a relansa economia ucraineană prin furnizarea de expertiză financiară şi economică britanică, a comunicat ministerul. Londra va sprijini în special reconstrucţia oraşului şi a regiunii Kiev, la cererea preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a precizat Ministerul britanic de Externe. 

Marea Britanie intenţionează, de asemenea, să colaboreze cu Kievul şi aliaţii săi pentru a găzdui conferinţa pentru relansarea Ucrainei în 2023 şi va deschide un birou la Londra pentru a ajuta la coordonarea acestor eforturi.

Redresarea Ucrainei după războiul de agresiune al Rusiei va fi un simbol al puterii democraţiei asupra autocraţiei. Acest lucru îi va arăta lui Putin ca încercările sale de a distruge Ucraina au avut ca rezultat doar o naţiune mai puternică, mai prosperă şi mai unită, a declarat şefa diplomaţiei britanice înaintea conferinţei.

Am fost în frunte în ceea ce priveşte susţinerea Ucrainei în timpul războiului şi vom continua să fim în frunte în sprijinirea planului de reconstrucţie şi dezvoltare al guvernului ucrainean", a spus ea.

Miercuri, guvernul britanic a anunţat deblocarea unui miliard de lire sterline (1,16 miliarde de euro) în ajutor militar suplimentar Ucrainei pentru a răspunde invaziei ruse, inclusiv sisteme de apărare antiaeriană şi drone. Aceste noi fonduri vor ridica ajutorul militar britanic acordat Kievului la 2,3 miliarde de lire sterline.

Citește și: Cum ar trebui să funcționeze un „Plan Marshall” pentru Ucraina. Reconstrucția țării după invazia rusă ar scurta drumul aderării la UE

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trucul neobișnuit, ieftin și necunoscut de șoferi, prin care eviți aburirea parbrizului mașinii în timpul...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Un important bancher anunță momentul în care vom intra oficial în criză. „Cei 250 miliarde euro s-au dus 90%...
Newsweek
Pensia pe ianuarie poate întârzia și 10 zile. Casele de Pensii NU au calendarul plăților
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jennifer Lopez face furori în cea mai scurtă salopetă, în turneul de promovare pentru „Unstoppable”...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...