Avocata lui Amber Heard spune că actrița nu îi poate plăti lui Johnny Depp despăgubiri de peste 10 milioane de dolari și va face recurs

Data publicării:
johnny depp in sala de judecata
Johnny Depp Foto: Profimedia Images

Amber Heard a pierdut procesul împotriva fostului său soț, Johnny Depp, însă nu îi poate plăti acestuia despăgubiri de peste 10 milioane de dolari, așa cum cere verdictul pronunțat miercuri, a declarat avocata actriţei, care anunță că va face recurs. 

Johnny Depp a ieşit învingător din acest proces extrem de mediatizat, chiar dacă juraţii au ajuns la concluzia că cele două vedete de la Hollywood s-au defăimat reciproc, relatează AFP. Întrebată de un jurnalist al canalului NBC dacă Heard sa îi poate plăti lui Depp cei 10,4 milioane de dolari despăgubiri, avocata actriței, Elaine Bredehoft, a răspuns: "O, nu, absolut nu".

Avocata, care consideră că Amber Heard a fost "demonizată" de echipa de avocaţi a actorului, a spus că intenţionează să facă recurs la decizia juriului.

Johnny Depp a câștigat procesul cu Amber Heard

După aproximativ 13 ore de dezbateri într-un tribunal de lângă Washington, cei şapte juraţi i-au dat dreptate vedetei din "Piraţii din Caraibe" pentru toate cele trei motive ale procesului de defăimare, acordându-i despăgubiri de 10 milioane de dolari şi 5 milioane de dolari daune agravate, mai scrie AFP, citată de Agerpres.

În mod clar, ei au considerat în unanimitate că Amber Heard, 36 de ani, a făcut declaraţii false descriindu-se ca victimă a violenţei domestice şi că a acţionat "rău intenţionată".

Tribunalul din Fairfax, Virginia, a redus însă cuantumul daunelor agravate la 350.000 de dolari, conform sumei maxime legale în vigoare în stat, ceea ce a redus la 10,4 milioane de dolari suma datorată de Heard fostului ei soţ.

Cei şapte juraţi - cinci bărbaţi şi două femei - au decis, de asemenea, că Johnny Depp, 58 de ani, a defăimat-o pe Amber Heard, acordându-i o compensaţie financiară de 2 milioane de dolari.

Ea şi-a recunoscut "dezamăgirea inexprimabilă" într-un comunicat. "Sunt devastată de faptul că muntele de dovezi nu a fost suficient pentru a face faţă puterii, influenţei şi ascendentului mult mai important al fostului meu soţ", a transmis Amber Heard.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...