Prima cutie neagră a avionului Boeing prăbușit cu 62 de oameni la bord a fost găsită

Data actualizării: Data publicării:
Resturi ale avionului Boeing prabușit în Indonezia
Sursa foto: Profimedia Images

Aeronava Boeing 737-500 aparținând Sriwijaya Air care s-a prăbușit pe 9 ianuarie în Marea Java trecuse luna trecuse o inspecție tehnică și fusese considerată capabilă de zbor, au anunțat autoritățile indoneziene, potrivit BBC.

Ministerul indonezian de transporturi a anunțat marți că aeronava veche de 26 de ani a fost menținută la sol timp de nouă luni din cauza pandemiei, iar pe 14 decembrie a fost supusă unei inspecții. A efectuat cinci zile mai târziu un zbor fără pasageri și a reînceput să efectueze zboruri comerciale pe 22 decembrie.

Rezultatele preliminare ale anchetei arată că avionul cu 62 de oameni la bord încă funcționa și era intact înainte să lovească apa. Nu au existat supraviețuitori.

Una dintre cutiile negre ale zborului SJ182 a fost recuperată. Comandantul forțelor aeriene din Indonezia, Hadi Tjahjanto, a declarat marți că unitatea care înregistra parametrii de zbor a fost recuperată din apă, însă echipele de intervenție caută în continuare cutia neagră care înregistrează toate convorbiririle din cabină.

Autoritățile indoneziene speră că înregistrările și datele zborului SJ182 vor oferi informații esențiale referitoare la posibila cauză a prăbușirii avionului Sriwijaya Air.

Cursa prăbușită pe 9 ianuarie efectua un zbor între capitala Jakarta și orașul Pontianak din insula Borneo. Avionul s-a prăbușit la câteva minute de la decolare.

Poliția din Indonezia a identificat și prima victimă a accidentului aviatic, Okky Bisma, un membru al echipajului de bord în vârstă de 29 de ani.

Avionul a plonjat aproape 3.300 de metri înainte de prăbușire

Comitetului național pentru siguranță în transporturi din Indonezia (KNKT) a anunțat anterior că avionul prăbușit a atins 3.300 de metri altitudine, apoi a coborat brusc la 76 de metri patru minute mai târziu, înainte să înceteze comunicarea. Ancheta KNKT a eliminat varianta unei explozii în aer și se crede că avionul încă era în stare de funcționare când a coborât la altitudinea de 76 de metri.

Potrivit AFP, aproximativ 2.600 de persoane participă la operațiunea de căutare, alături de 50 de nave și 13 avioane.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”