Atacatorul lui Salman Rushdie spune că a citit doar 2 pagini din Versetele Satanice, cartea pentru care a încercat să-l omoare pe autor

Data publicării:
o femeie cu cartea versetele satanice, într-o editie în franceză
Publicarea romanului Versetele Satanice a stat la baza deciziei Iranului de a cere musulmanilor să-l ucidă pe Salman Rushdie. Foto: Profimedia Images

Atacatorul lui Salman Rushdie a spus că a citit doar două pagini din Versetele Satanice, romanul pentru care Iranul a cerut uciderea autorului și în baza căruia se crede că a acționat Hadi Matar, relatează BBC.

Hadi Matar, în vârstă de 24 de ani, a spus că a citit doar două pagini din romanul lui Rushdie, care a stat la baza emiterii fatwei împotriva autorului. Totuși, el spune că îl consideră pe Rushdie ca fiind „cineva care atacă Islamul”.

Totuși, atacatorul nu a confirmat că acțiunile sale au fost instigate de fatwa emisă de teocrația din Iran în anii 1980.

Salman Rushdie și-a publicat faimosul și controversatul roman în 1988, provocând revoltă printre musulmani, care consideră că opera este „blasfemiatoare”. La puțin timp după publicarea cărții, ayatollah-ul Iranului de atunci, Ruhollah Khomeini, a emis o fatwa, un edict pentru uciderea scriitorului, în 1989.

Matar nu a confirmat că a acționat în baza acestui edict primitiv al statului iranian, însă a spus că îl respectă pe defunctul ayatollah și că acesta „a fost o persoană formidabilă”.

Atacatorul s-a declarat, de asemenea, surprins să audă că Rushdie a supraviețuit atacului.

„Nu-mi place această persoană. Nu cred că este o persoană foarte bună. Nu-mi place deloc de el. E cineva care a atacat Islamul, care a atacat credința, sistemul de credință”, a spus el.

Salman Rushdie a fost înjunghiat pe scenă la un eveniment în statul american New York

Rushdie urma să susţină, vinerea trecută, o conferinţă despre libertatea artistică în vestul statului New York, când Matar s-a repezit pe scenă şi l-a înjunghiat pe scriitorul de origine indiană.

Salman Rushdie a fost supus mai multor intervenții chirurgicale, iar luni era conștient și capabil să răspundă la întrebările anchetatorilor, au spus oficialii citați de CNN, fără a preciza însă ce a spus scriitorul.

Rushdie a fost înjunghiat de trei ori în gât, de patru ori în stomac, a suferit răni la ochiul drept și la piept, precum și o tăietură la coapsă, a spus Jason Schmidt, procuror în cadrul districtului Chautauqua.

Scriitorul ar putea să-și piardă ochiul drept, a mai spus procurorul, precizând că atacul a fost intenționat și plănuit dinainte.

Anchetatorii au refăcut traseul atacatorului, Hadi Matar, care trăiește în Fairview, New Jersey. Acesta ar fi călătorit cu autobuzul spre Buffalo, apoi a folosit o aplicație de ridesharing pentru a ajunge la Chautauqua în ziua de dinaintea atacului. Deocamdată nu se știe unde și-a petrecut noaptea.

Când a fost arestat, Matar avea la el un permis fals de conducere, bani cash, două carduri de cadou Visa, dar nu ave aportofel. El a refuzat să răspundă la întrebările anchetatorilor și a cerut un avocat.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri