Atac terorist împotriva evreilor, dejucat la New York . Cum și unde urma să aibă loc masacrul

Data publicării:
Sinagoga New York
Atacul urma să aibă loc la un an de la atacul Hamas asupra Israelului. Foto: Profimedia

Statele Unite au afirmat că au dejucat un „atac terorist” împotriva evreilor din New York, care ar fi urmat să fie comis în jurul datei de 7 octombrie în numele grupării Statul Islamic de către un pakistanez stabilit în Canada, care a fost arestat, relatează Agerpres.


În vârstă de 20 de ani, „Muhammad Shahzeb Khan, alias Shazeb Jadoon, a încercat să intre în Statele Unite pentru a comite un asasinat în masă într-un centru evreiesc din New York” şi „a fost arestat pe 4 septembrie în Canada, în urma unei cereri din partea biroului procurorului federal” din Manhattan, a precizat Departamentul american al Justiţiei într-un comunicat.

„Acuzatul este suspectat că a planificat un atac terorist în jurul datei de 7 octombrie anul acesta, cu scopul declarat de a masacra, în numele Statului Islamic, cât mai mulţi evrei”, a denunţat secretarul Justiţiei, Merrick Garland.

Potrivit directorului FBI, Christopher Wray, tânărul pakistanez era „hotărât să ucidă evrei aici, în Statele Unite, la aproape un an după atrocele atac al Hamas asupra Israelului”, pe 7 octombrie 2023.

Potrivit anchetei FBI şi parchetului federal din New York, citate în comunicat, Muhammad Shahzeb Khan, rezident în Canada, a încercat să se deplaseze la New York, unde „intenţiona să utilizeze arme automate şi semiautomate pentru a comite un asasinat în masă în sprijinul SI împotriva unui centru evreiesc din Brooklyn”, unul dintre cele cinci cartiere ale megalopolisului multicultural din Statele Unite, ţară cu cel mai mare număr de evrei din lume după Israel, aproximativ şase milioane.

Tânărul era supravegheat din noiembrie anul trecut, în special pentru mesajele sale pe reţelele sociale, comunicaţiile criptate şi „distribuirea de videoclipuri şi literatură de propagandă a SI”, potrivit Departamentului de Justiţie.

Garland a declarat că este „profund recunoscător partenerilor (săi) canadieni pentru că au acţionat rapid şi l-au luat pe acuzat în custodie”.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
urna de vot
Alegeri prezidenţiale 2024. Votul în diaspora începe vineri: Care este programul secțiilor și cum pot vota...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...