Armata ucraineană s-a retras din două sate de lângă Avdiivka: „S-au dat lupte crâncene. Rușii au suferit pierderi grele”

Data actualizării: Data publicării:
soldati rusi pe frontul din ucraina
Armata ucraineană s-a retras din satele Severne şi Stepove, situate în apropierea oraşului Avdiivka. FOTO: Profimedia Images

Armata ucraineană s-a retras din satele Severne şi Stepove, situate în apropierea oraşului Avdiivka, care a fost capturat recent de trupele ruse în provincia Doneţk din estul Ucrainei, a anunţat marţi un purtător de cuvânt militar ucrainean citat de Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit acestui purtător de cuvânt, Dmitro Lihovii, trupele ucrainene s-au retras din cele două sate, după ce în seara şi noaptea trecute s-au dat „lupte crâncene pentru Severne”, care au provocat „pierderi grele” în rândul trupelor ruse.

Mai devreme, armata rusă anunţase preluarea controlului asupra satului Severne, în timp ce-şi continuă ofensiva în acel sector al frontului unde a revendicat mai multe succese după ce a ocupat oraşul Avdiivka, ce a fost o redută fortificată a armatei ucrainene

Aceasta din urmă s-a retras luni şi dintr-un alt sat din acelaşi sector al frontului, Lastocikine, pentru a-şi „organiza apărarea”.

Armata rusă a revendicat, de asemenea, distrugerea unui tanc american Abrams al armatei ucrainene, după ce pe canalele de Telegram ruse au apărut imagini neautentificate de alte surse şi filmate din dronă, care arată un tanc de acest tip în flăcări după ce a fost distrus.

De partea sa, armata ucraineană a revendicat doborârea altor două avioane ruseşti de vânătoare bombardament Sukhoi SU-34 în ultimele 24 de ore, ridicând la şapte numărul avioanelor de acest timp pierdute de Rusia în ultimele zece zile, plus alte două avioane de vânătoare SU-35 doborâte. La sfârşitul săptămânii trecute, armata ucraineană a reuşit să doboare încă un avion rusesc de detecţie radar A-50, după ce doborâse încă unul în ianuarie, astfel că armata rusă mai are, potrivit Kievului, doar şase astfel de aparate ce sunt esenţiale pentru supravegherea aeriană, culegerea de informaţii, identificarea ţintelor terestre şi aeriene şi coordonarea trupelor.

Trupele ucrainene fac cu greu față pe frontul terestru

Dar pe frontul terestru trupele ucrainene, aflate în criză de soldaţi şi muniţii, fac cu greu faţă unei armate ruse mai numeroase şi mai bine echipate, care a trecut din nou în ofensivă. Totuşi, potrivit Ministerului rus al Apărării, armata ucraineană nu a renunţat la acţiunile ofensive şi "nouă contra-atacuri ale unor grupuri de asalt ale armatei ucrainene au fost respinse" în apropierea localităţilor Niu-Iork, Pervormiske şi Petrivske, de asemenea în regiunea Doneţk.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a susţinut marţi că trupele ruse au ocupat de la începutul anului încă 327 de kilometri pătraţi din teritoriul ucrainean şi că în tot acest timp armata ucraineană ar fi pierdut circa 800 de soldaţi pe zi, date care nu pot fi confirmate independent, în timp ce niciuna dintre tabere nu publică date despre pierderile sale, în schimb le exagerează pe cele ale inamicului.

Duminică, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a susţinut, într-un prim anunţ oficial despre aceste pierderi, că aproximativ 31.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în cei doi ani de război, bilanţ considerat de Moscova o "minciună". Oficiali americani neprecizaţi au declarat publicaţiei New York Times în august anul trecut că până la acea vreme au murit circa 70.000 de soldaţi ucraineni şi între 100.000 şi 120.000 au fost răniţi.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...