Armata israeliană spune că așteaptă „o decizie politică” înainte de a începe o ofensivă în Fâșia Gaza

Data publicării:
soldati israelieni
Armata israeliană anunță că a fost prins Ata Abu Ramila, principalul susținător Hamas din Cisiordania. FOTO: Profimedia Images

Armata israeliană spune că aşteaptă o „decizie politică” înainte de a desfăşura o ofensivă terestră în Fâşia Gaza, pe care o bombardează fără încetare ca represalii la atacul sângeros al Hamas de acum o săptămână, potrivit News.ro.

În două briefinguri de presă separate, purtătorii de cuvânt ai armatei israeliene, Richard Hecht şi Daniel Hagari, au declarat că o „decizie politică” trebuie să preceadă orice invazie, relatează Le Monde.

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a discutat duminică despre evacuarea civililor din Fâşia Gaza şi despre „probleme umanitare” în cadrul unor convorbiri cu senatorii americani, a anunţat biroul său. El a subliniat „puterea militară” şi „determinarea Israelului de a distruge inamicul”.

Purtătorii de cuvânt ai armatei israeliene au declarat jurnaliştilor că scopul unei invazii în Fâşia Gaza ar fi acela de a distruge reţeaua Hamas pentru a o împiedica să mai comită alte atacuri. Potrivit lui Hecht, şeful Hamas din Gaza, Yahya Sinwar, se află pe lista ţintelor, deoarece este considerat creierul atacului din 7 octombrie.

„Este un om mort şi vom ajunge la el”, a spus Hecht.

Premierul Benjamin Netanyahu a convocat duminică pentru prima dată cabinetul de urgenţă extins al Israelului, afirmând că unitatea naţională arătată a trimis un mesaj puternic acasă şi în străinătate, în timp ce ţara se pregăteşte să "demoleze Hamasul" în Gaza.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri