31 de morți după ce armata israeliană a atacat o tabără de refugiați din centrul Fâșiei Gaza

Data actualizării: Data publicării:
Bombardamente în Fâșia Gaza
Bombardamente în Fâșia Gaza. Foto: X

O lovitură aeriană israeliană a provocat, duminică în zori, moartea a cel puţin 31 de persoane în tabăra de refugiaţi de la Nuseirat, în centrul Fâşiei Gaza, devastată de peste şapte luni de război, a anunţat Protecţia civilă, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Un precedent bilanţ, comunicat de spitalul al-Aqsa de la Deir el-Balah, la circa 5 km de Nuseirat, era de 20 de morţi şi mai mulţi răniţi.

"Echipele Protecţiei civile au găsit 31 de morţi şi 20 de răniţi într-o casă care aparţinea familiei Hasan, vizată de forţele de ocupaţie israeliană în tabăra de refugiaţi de la Nuseirat", informează Protecţia civilă din Gaza, precizând că "în prezent continuă căutările celor dispăruţi".

Martori au declarat că lovitura aeriană s-a produs în cursul nopţii, în jurul orei 03.00. Armata israeliană a anunţat că verifică faptele.

De la începutul, pe 7 mai, a ofensivei la sol în oraşul Rafah, la extremitatea sudică a Fâşiei Gaza, bombardamentele şi luptele s-au intensificat în jurul Nuseirat şi mai la nord, în Oraşul Gaza şi la Jabalia, unde armata israeliană a anunţat că desfăşoară operaţiuni "ţintite".

Martori au relatat duminică despre explozii şi lupte care au continuat toată noaptea la Jabalia.

În nordul Fâşiei Gaza, tiruri de artilerie au fost auzite în zona Sheikh Zayed, în timp ce în sud, la frontiera cu Egiptul, martori susţin că elicoptere israeliene au deschis focul în estul oraşului Rafah.

Spitalul Al-Ahli Arab din Oraşul Gaza a anunţat la rândul său că trei persoane au fost ucise şi mai multe rănite într-o lovitură aeriană israeliană asupra unei şcoli în care se adăpostesc persoane strămutate în cartierul Al-Daraj.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri