Armata israeliană a găsit casa unui terorist Hamas, la 200 de metri de un spital. Un tunel de legătură ducea spre secția de pediatrie

Data actualizării: Data publicării:
tunel-hamas-spital-twitter-idf

Gruparea teroristă Hamas a anunțat că ar fi dispusă să elibereze 70 de ostatici, femei și copii, în schimbul a cinci zile de armistițiu. A cerut o încetare totală a focului și accesul ajutoarelor umanitare în toată Fâșia Gaza. Israelul nu a răspuns încă acestei oferte, dar a prezentat dovezi că ostaticii au fost ținuți în subsolul unui spital de copii. 

Daniel Hagari, purtător de cuvânt al IDF: "Suntem în orașul Gaza, suntem lângă casa unui terorist, a unui înalt membru al Hamas, care a condus operațiunile pe mare care au dus la raidurile în Israel. Casa lui este chiar lângă o școală. Casa lui este la 200 de metri de spital, de Spitalul Rantisi. Lângă casă este un tunel."

Șeful purtătorilor cuvânt ai armatei israeliene a mers în Gaza, să arate lumii dovezi despre cum se ascunde Hamas în mijlocul civililor, inclusiv în spitale. Unul dintre tuneluri duce sub un spital pentru copii, care a fost deja evacuat. Acolo era singura secție de oncologie pediatrică din Fâșia Gaza.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Daniel Hagari: "Vreau să vă arăt un tunel operațional. Tunelul are electricitate. De la panourile solare, electricitatea ajunge aici și de aici intră direct în tunel.
Acum puteți vedea tunelul. Tunelul duce la 20 de metri sub pământ. Robotul a găsit o ușă care rezistă la gloanțe și la explozii. E o dovadă clară că tunelul este conectat la spital. Acesta este un tunel ascuns. Bucata face parte din podea, dar alunecă aici. E ascuns, ca nimeni să nu-l găsească. Acolo este spitalul Rantissi. Iar aici este locul în care v-am arătat tunelul."

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În subsolul spitalului pentru copii, armata a găsit un centru de comandă și un depozit de arme.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Daniel Hagari: "În această încăpere se găsește un arsenal. Grenade, veste, bombe, lansatoare, într-un loc unde se presupune că ar trebui să se adăpostească copiii. Acestea sunt dispozitive care pun în pericol pacienții din spital, aceștia sunt explozibili, iar acestea sunt veste cu explozibil. Tot acolo pare că, la un moment dat, ar fi fost ținuți unii dintre ostatici. Locul, amenajat rudimentar, include o mică bucătărie.

Aceasta este o motocicletă cum ați văzut în ziua atacului de pe 7 octombrie și are și un glonț în ea, iar dedesubt am găsit ceea ce noi credem că este o bucată dintr-un elastic de păr. Au adus motocicleta înăuntru cu tot cu un ostatic, așa credem noi. Această cameră duce și către un loc unde, credem noi, există semne și dovezi că acolo au fost ținuți ostaticii."

Între timp, Hamas a anunțat că le-a spus mediatorilor din Qatar că este gata să elibereze până la 70 de femei și copii în schimbul unui armistițiu de cinci zile.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...