Arabia Saudită este „dezamăgită” de lipsa sprijinului SUA în conflictul din Yemen cu rebelii Houthi

Data publicării:
Urmările unui bombardament revendicat de Houthi în Arabia Saudită
Rebelii din Yemen au lansat în ultimul timp o serie de atacuri cu drone şi rachete asupra Arabiei Saudite. Atacurile au vizat de obicei uzine și alte instalaţii petroliere. Foto: Profimedia Images

Arabia Saudită se simte „dezamăgită” de SUA în privința combaterii amenințărilor la adresa securității regatului saudit și a întregii regiuni, provocate de Houthi, mișcarea proiraniană din Yemen, a spus un membru important al familiei regale saudite și fost șef al serviciilor de informații citat de Reuters.

Relațiile, în mod normal bune, dintre Riad și Washington s-au răcit în timpul administrației Biden, în special după uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi de către agenți ai Arabiei Saudite și din cauza războiului dezastruos din Yemen în care coaliția condusă de saudiți au luptat împotriva grupului Houthi de mai bine de șapte ani.

„Saudiții consideră relația ca fiind una strategică, dar se simt dezamăgiți într-un moment în care am crezut că America și Arabia Saudită ar trebui să înfrunte împreună ceea ce considerăm a fi, nu doar un iritant, ci un pericol pentru stabilitatea și securitatea zonei”, a spus Prințul Turki al-Faisal, referindu-se la atacurile cu drone și rachete lansate de Houthi.

Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, care sunt dependente de ajutorul americanilor, și-au exprimat frustrarea față de ceea ce ele consideră a fi o implicare tot mai scăzută a Statelor Unite în asigurarea securității în regiune.

Arabia Saudită este „dezamăgită” de lipsa sprijinului SUA în conflictul cu Houthi în Yemen
Biden a anunțat în 2021 că SUA nu vor mai participa la operațiunile ofensive din Yemen. Foto: Profimedia Images

Războiul din Ucraina a accentuat tensiunile SUA - Arabia Saudită

Conflictul din Ucraina a scos în evidență tensiunile dintre SUA și statele din zona Golfului Persic atunci când membrii OPEC – state care dețin vaste rezerve de petrol – au refuzat să ia parte la eforturile de a izola Rusia prin creșterea exporturilor de petrol pentru ca prețurile să scadă.

„Am avut și momente bune, și rele, iar acum probabil că trecem printr-unul dintre momentele proaste, în special de când președintele Statelor Unite a spus în timpul campaniei sale electorale că va face Arabia Saudită un paria și, bineînțeles, [Biden] a pus în practică ceea ce a promis”, a spus Prințul Turki.

Fostul ambasador al Arabiei Saudite la Washington a amintit despre decizia lui Biden de a încheia participarea Statelor Unite la operațiunile ofensive din Yemen, refuzul președintelui american de a se vedea cu liderul de facto al saudiților, Prințul-moștenitor Mohammed bin Salman și retragerea, „la un moment dat”, a sistemelor de apărare antiaeriană americane din regatul saudit.

SUA au sporit sprijinul militar pentru Riad în ultimele luni în încercarea de a remedia relațiile, potrivit unor diplomați din Occident citați de Reuters.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei