Angelina Jolie și-a făcut cont pe Instagram pentru a apăra drepturile femeilor din Afganistan. „Ca cetățean american, îmi este rușine”

Data actualizării: Data publicării:
Angelina Jolie în misiune ONU
Angelina Jolie a servit ca ambasadoare onorifică pentru bunăvoință a Națiunilor Unite în perioada 2001-2012, desfășurând peste 60 de misiuni în teren pentru a vorbi și promova drepturile refugiaților. În aprilie 2012 a fost numită trimis special al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR). Sursă foto: Profimedia Images

Actrița Angelina Jolie, care până acum nu avea un cont oficial pe rețelele de socializare, s-a alăturat vineri rețelei de socializare Instagram în scopul de a le vorbi utilizatorilor și admiratorilor ei despre situația din Afganistan și despre femeile și copiii care se află acum în pericol, după ce talibanii au cucerit capitala afgană Kabul și au preluat puterea. De asemenea, într-un editorial publicat tot vineri în revista americană TIME, Angelina jolie a transmis că „îi este rușine” de modul în care SUA s-au retras din Afganistan, subliniind în același timp că acest război nu trebuia să aibă „un astfel de deznodământ”. 

În prima ei postare pe Instagram, actrița americană în vârstă de 46 de ani a făcut publică o scrisoare pe care a primit-o de la o adolescentă din Afganistan, care denunță că drepturile și libertăților lor încep să fie pierdute, subliniind că „suntem din nou închiși”, notează CNN

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„În acest moment, oamenii din Afganistan își pierd capacitatea de a comunica pe rețelele sociale și de a se exprima liber. Așa că am venit pe Instagram pentru a împărtăși poveștile și vocile celor din întreaga lume care luptă pentru drepturile de bază ale omului”, a scris Angelina Jolie în prima ei postare pe platforma deținută de Facebook Inc , atașând în același timp și câteva fotografii care ilustrează scrisoarea redactată de mână de către adolescenta afgană, precum și o poză cu șapte femei îmbrăcate în vestimentația tradițională musulmană burqa.

Citește și: Care este diferența între burka, hijab și niqab?

„Înainte de intrarea talibanilor în oraș (Kabul), cu toții aveam drepturi și ne li puteam apăra în mod liber”, scrie tânăra în scrisoare, precizând și că „odată cu preluarea puterii de către talibani, ne temem cu toții de ei și de ce ne-ar putea face și credem că toate visurile noastre au dispărut”.

Angelina Jolie, care este care este și trimis special al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), a scris în prima postare pe instagram că a vizitat granița cu Afganistanul cu două săptămâni înainte de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, unde a întâlnit refugiați afgani care fugiseră din calea talibanilor. 

Asta a fost acum douăzeci de ani. Este dezgustător să vezi cum afganii fug din nou din cauza sentimentului de teamă și incertitudine care le-a cuprins țara. Să cheltui atât de mult timp și bani, să verși atât de mult sânge și să pierzi vieți doar pentru a ajunge la un astfel de rezultat este un eșec aproape imposibil de înțeles”, a punctat Angelina Jolie. 

Legea Sharia și anularea drepturilor și libertăților femeilor

Pe măsură ce talibanii au preluat puterea și încep să-și instaureze prevederile societale, femeile din Afganistan au început să se teamă din ce în ce mai multlibertățile câștigate în 2001 vor fi anulate. Liderii talibani au declarat că vor respecta drepturile femeilor, iar politica noii conduceri a țării va fi ca „femeile să aibă acces la educație și la muncă”, însă realitățile din ultimele zile evidențiază faptul că drepturile și libertățile femeilor sunt trecute prin filtrul politicii noului „Emirat Islamic al Afganistanului” și anulate acolo unde acestea nu sunt în acord cu viziunea noilor conducători. 

Revenirea talibanilor la putere în Afganistan în urma retragerii trupelor americane a provocat o teamă profundă în rândul femeilor afgane cu privire la eventuala revenire a unui regim care le-a impus restricții și interdicții severe în trecut.

Citește și: Omorâte cu pietre, biciuite în public, cu degetele tăiate. Lista celor 29 de reguli care le îngrozesc pe femeile afgane

Când talibanii au condus această ţară, între anii 1996-2001, şcolile de fete erau închise, femeile nu puteau să călătorească şi nici să lucreze, fiind obligate să poarte în public burqa, un văl care acoperă întreg corpul şi chipul, cu o plasă din pânză la nivelul ochilor. 

Deși talibanii au spus că s-au schimbat, mulți oameni din și din afara Afganistanului sunt sceptici.

Mă îndoiesc că talibanii s-au schimbat. Ei nu au aceleași valori precum restul poporului afgan și nu înțeleg democrația, le-a transmis o femeie din orașul afgan Kunduz jurnaliștilor de la CNN.

Femei afgane acoperite cu veșminte islamice
Regimul taliban este recunoscut pentru aplicarea unei interpretări extrem de severe a legii islamice și pentru încălcarea flagrantă a drepturilor femeilor. Sursă foto: Profimedia Images

A sosit timpul să fie tras un semnal de alarmă

Conform revistei americane People, o sursă apropiată de Angelina Jolie a declarat că actrița americană a considerat că acum este timpul să folosească platforma de socializare și notorietatea de care dispune la nivel mondial. 

„Angie s-a simțit nevoită să se alăture într-un moment în care femeile și tinerii din Afganistan își pierd capacitatea de a comunica pe rețelele sociale și de a se exprima liber”,precizează sursa, care mai adăugă: „Din punctul ei de vedere, dacă este capabilă să facă parte din efortul de a le face auzite vocile, atunci a simțit că este un motiv suficient să folosescă un cont oficial de Instagram pentru asta”. 

În ultima parte a postării ei, Angelina Jolie a spus că va continua să caute modalități de a ajuta și de a face auzită vocea femeilor afgane, cerându-le urmăritorilor ei să se alăture acestui demers. În plus, în biografia sa afișată pe Instagram, actrița a atașat linkul site-ului oficial al UNHCR, în care Agenția ONU pentru Refugiați a solicitat sprijinul pentru un răspuns umanitar la criza din Afganistan „pentru a se asigura că toți cei care necesită asistență nu sunt uitați”.

profimedia-0616874750
Angelina Jolie, într-o misiune UNHCR în Burkina Faso la mijlocul lunii iunie 2021. Sursă foto: Profimedia Images

Citește și: Femeia guvernator care se lupta cu arma în mână cu talibanii a fost capturată

Oamenii din Afganistan merită o situație mult mai bună decât cea prin care trec în aceste zile

În editorialul din revista TIME, acolo unde scrie lunar despre refugiați și crizele globale pe care le observă din poziția de atașat al ONU, Angelina Jolie a precizat că „războiul din Afganistan nu ar fi trebuit să se încheie într-un asemenea mod.

De asemenea, trimisul special al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați a subliniat că renunțarea la ideea unui acord de pace între guvernul afgan și talibani, după atâția ani de efort și sacrificiu, reprezintă este o trădare și un eșec imposibil de înțeles pe deplin

Mă gândesc la militarii americani răniți și la femeile pe care le-am întâlnit la baza aeriană Ramstein, unii dintre aceștia își pierduseră chiar și membrele în lupta cu talibanii, care mi-au spus cât de mândri sunt că fac parte din misiunea de a ajuta poporul afgan să obțină drepturi și libertăți de bază ale omului.

Mă gândesc la fiecare fată afgană care și-a luat geanta de cărți și a mers la școală în ultimii douăzeci de ani, chiar dacă risca să fie ucisă pentru asta, așa cum s-a întâmplat cu multe fete în trecut. Spre exemplu, într-un cartier din Kabul, doar în ultimul an peste o sută de tinere au fost ucise în atacuri îndreptate împotriva fetelor care frecventau cursurile școlare. 

Mă gândesc la femeile afgane care au servit ca avocați, judecători și ofițeri de poliție, chiar și în cazurile în care prietenele și colegele lor au fost ucise cu sânge rece, numărul asasinatelor triplându-se în 2020.

Mă gândesc la toți copiii și adolescenții afgani, care sunt speriați și se gândesc acum cu frică la viitor. Mă gândesc la activiștii, jurnaliștii și artiștii care se ascund, ștergându-și profilurile de pe rețelele sociale și arzându-și documente în încercarea de a se menține în siguranță pe ei și pe familiile lor. Unii au devenit fugari și trebuie să evite să doarmă mai mult de o noapte într-un singur loc pentru a nu fi prinși de forțele talibane”, a scris Angelina Jolie.

Acesta a mai spus că după atâta vărsare de sânge, efort, sacrificiu și timp, America pare să fi lipsită de voința de a planifica această tranziție într-un mod gestionat. Nu a fost niciodată ușor să gestionezi astfel de situații, dar SUA ar fi putut gestiona mai bine, mai decent și mai sigur situația din Afganistan”, a precizat actrița americană. 

Eu și milioane de americani ne-am pus încrederea în administrațiile americane succesive care ne-au spus că ne aflăm în Afganistan pentru a ne proteja țara și pentru a sprijini un nou stat afgan democratic.

Am crezut că făcem ceea ce trebuie, că stăm umăr la umăr cu afganii și că luptăm pentru o cauză nobilă. Însă, pe măsură ce SUA se îndepărtează tot mai mult de Afganistan, este greu să îmi mai mențin încredere și convingerile din trecut.

Citește și: Adevărata față a talibanilor. Au început vânătoarea "din ușă în ușă" 

Ca cetățean american, îmi este rușine de modul în care plecăm din Afganistan. Ne diminuează. Am pierdut capacitatea de a influența soarta a ceea ce se întâmplă acum în Afganistan. Ne lipsește o strategie pentru a monitoriza și a sprijini femeile și societatea civilă din Afganistan, pe care talibanii le-au vizat în trecut, interzicându-le fetelor să meargă la școală, limitându-le femeilor accesul în afara locuinței fără acceptul bărbatului și aplicând pedepse fizice brutale, inclusiv atacuri publice asupra oricărei femei care nu se conforma prevederilor.

Ne confruntăm cu o nouă criză a refugiaților, iar pe lângă gradul foarte mare de strămutări la nivel mondial, aproape un sfert de milion de afgani au fost strămutați în țară în ultimele trei luni, 80% dintre aceștia fiind femei și fete.

Aliații noștri sunt supărați pe bună dreptate, învinovățind SUA pentru retragerea precipitată și unilaterală, care a făcut să fie ratată oportunitatea oricărui plan coordonat de a păstra unele dintre câștigurile realizate în Afganistan de către Occident în ultimii 20 de ani. Trebuie să recunoaștem și să abordăm aceste realități, dacă dorim să avem vreo speranță că vom învăța ceva din acest moment întunecat. 

Evacuarea unor persoane vulnerabile și acceptarea unor refugiați afgani, pe cât de importanți sunt ambii pași, nu vor rezolva problema. Este doar începutul a ceea ce trebuie să facem dacă toți anii de efort și sacrificiu din Afganistan nu vrem să fi irosiți”.

A Marine with Special Purpose Marine Air-Ground Task Force-Crisis Response-Central Command (SPMAGTF-CR-CC) plays with children waiting to process during an evacuation at Hamid Karzai International Airport, Kabul, Afghanistan, Aug. 20. U.S. service members
Un soldat american se se joacă cu câțiva copii refugiați care așteaptă să fie evacuați de pe Aeroportul Internațional Hamid Karzai din Kabul la 20 august. Sursă foto: Profimedia Images

Citește și: Talibanii, filmați când răpesc minore dintr-o casă. "Nu au neveste și nu contează dacă fetele au 13 sau 14 ani"

Angela Jolie mai spune că în ultimele două decenii, de când lucrează pentru UNHCR, a văzut cum țările occidentale intră într-o țară și apoi pleacă, făcând trimitere la situația din Irak.

De fiecare dată oamenii încearcă să supraviețuiască haosului. Unii fug ca refugiați și trăiesc dependenți de ajutor, alții rămân, lăsând capul jos și sperând să nu fie izgoniți din locul în care sunt. În tot acest timp, numărul persoanelor strămutate la nivel global din cauza conflictelor și persecuției crește în fiecare an. Totodată, anual crește deficitul de ajutor umanitar, iar agresorii responsabili pentru viol și ucideri rămân liberi și fără nicio responsabilitate pentru faptele pe care le-au comis. 

Mă înclin în fața tuturor afganilor care au lucrat pentru a-și îmbunătăți țara în ultimii douăzeci de ani. În timp ce scriu, mă gândesc în special la femeile și fetele afgane, care se tem cel mai mult de ceea ce se întâmplă în țara lor. Ele au arătat de nenumărate ori cât de curajoase, capabile și valoroase sunt pentru societate”, a evidențiat Angelina Jolie, precizând în final că „orice viitor guvern afgan va trebui să fie judecat nu numai în funcție de atitudinea față de terorism, ci și în funcție de comportamentul său cu privire la drepturile omului și, în special, dacă femeile și fetele afgane își păstrează drepturile pe care le-au câștigat”.

Citește și: O săptămână de iad în Afganistan, cu imagini ce rămân în istorie: Disperare, frică și furie față de o operațiune prost planificată

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri