Ambasadorul Danemarcei: Nu aţi avut niciodată atâția bani. Este o ocazie unică de a face investiții inteligente pentru oameni și climă
Taigaua siberiană şi pădurea tropicală amazoniană ar urma să fie în siguranţă, pentru că în această săptămână lideri din peste 100 de ţări au semnat un acord prin care se doreşte oprirea despăduririlor până în 2030. Numai că o declaraţie asemănătoare a fost semnată și în 2014, la New York, chiar de 200 de ţări. Scopul era atunci oprirea despăduririlor până în 2020. Între timp, fenomenul a crescut cu 41%.
Danemarca este printre cele mai ambiţioase ţări în privinţa măsurilor climatice şi printre cele care chiar şi pune în practică ceea ce spune. Soren Jensen, ambasadorul danez la Bucureşti, explică într-un interviu pentru Digi24 cum a devenit ţara sa a un model pentru lumea care ar trebui să se salveze măcar în ceasul al 12-lea.
Puțini mai neagă realitatea schimbărilor climatice
Cristina Cileacu: Dacă vorbim despre Danemarca, de cele mai multe ori, subiectul principal este despre schimbările climatice și cred că aceasta este o săptămână bună pentru a vorbi din nou despre climă, deoarece se derulează conferința de la Glasgow, COP26, și avem această rezoluție: știința a arătat clar că planeta suferă. Deci, dacă planeta suferă, suferim şi noi. Dar credeţi că politicienii înţeleg acest fenomen?
Søren Jensen, ambasadorul Danemarcei la București: Cred că se ajunge la înțelegerea lui deja și cred că oamenii de știință au fost foarte clari. Rapoartele care au ieșit de la întâlnirile ONU privind clima sunt foarte, foarte clare atunci când vine vorba de consecințele activității umane asupra climei. De asemenea, cu privire la necesitatea de a acționa, politicienii au convenit deja la Paris, în 2015, standardele climatice privind reducerea, menținerea încălzirii globale la un anumit nivel. Și ceea ce trebuie să facem de fapt acum este să cădem de acord asupra modului exact în care se face asta, stat cu stat, domeniu cu domeniu și așa mai departe. Cred că această informație este foarte clară. Doar foarte puțini oameni neagă acum faptul că schimbările climatice sunt reale. Și cred că dacă oamenii ar fi în dubiu, au experimentat vara consecințele dramatice ale schimbărilor climatice ale temperaturilor în creștere aici, în România, cu secetă în Germania, cu inundații în alte țări, Grecia, SUA cu incendii forestiere de o scară mult mai mare decât am văzut până acum.
Cât depinde de politicieni lupta împotriva schimbărilor climatice
Cristina Cileacu: Sloganul pe care gazda acestui summit îl folosește, mă refer la premierul britanic Boris Johnson este: „cărbune, mașini, bani, copaci”. Dar din toate aceste patru puncte, se pare că singurul care va fi pe o decizie finală - acordul care urmează să fie semnat de Joe Biden, președintele Statelor Unite, Xi Jinping, președintele Chinei, Jair Bolsonaro, președintele Braziliei - va fi despre despăduriri. Cum rămâne cu celelalte trei subiecte?
Søren Jensen: În primul rând, partea de despădurire, desigur, este extrem de importantă. Copacii, pădurile lumii noastre sunt plămânii lumii noastre. Așadar, aceasta este o prioritate bună să facem ceva în legătură cu despădurirea și alături de Brazilia, cel puțin, dar și China, desigur, implicarea într-un acord care are de-a face cu despădurirea este extrem de importantă. Cred că asta e o alegere bună.
Există, de asemenea, alte inițiative referitoare la COP pentru eliminarea treptată a cărbunelui din resursele energetice. Există de asemenea acorduri care implică SUA, acordurile potențiale care implică, de asemenea, Uniunea Europeană privind cărbunele. Și, desigur, în privinţa mașinilor, aceasta este mai puțin o chestiune controlată de stat, este mai mult o întreprindere privată, pe care producătorii privați de mașini și, desigur, și alte surse de energie, o văd ca fiind un model de afaceri, pentru că aşa încep să producă mașini. De aceea nu depinde doar de politicieni să facă această schimbare, ci și de noi înșine.
Cât de mult încurcă cărbunele?
Cristina Cileacu: Să rămânem puțin în țările mari pentru că ați menționat cărbunele și cărbunele este ceva la care, de exemplu, China nu este dispusă să renunțe, cel puțin deocamdată. Și vorbim despre cel mai mare poluator din lume atunci când vine vorba de cărbune. Putem spune că, chiar acum, în acest moment din prezent, schimbările climatice sunt ceva ce putem negocia în continuare?
Søren Jensen: Cred că este și trebuie să facem asta. Nu există nici un Dumnezeu să vină să negocieze schimbările climatice. Atunci când vine vorba de, să spunem, motivele care stau la baza schimbărilor climatice, suntem în situația în care, din punct de vedere istoric, țările industrializate, care sunt acum țările bogate ale lumii, fac industrializare de foarte mult timp. Așadar, avem și cea mai mare responsabilitate pentru schimbările climatice pe care le vedem acum. Deci, în multe privințe, este o obligație pentru noi să mergem mai departe, de aceea și motivul pentru care o țară ca Danemarca a decis să meargă mai departe.
Națiunilor în curs de dezvoltare, din care China încă se consideră a fi, nu ar trebui să li se refuze posibilitatea de dezvoltare pentru cetățenii lor. Şi de aceea avem o Chină care dorește să continue să aibă creștere economică în beneficiul maselor sale de oameni, dar vedeți, de asemenea, o Chină care, deși ea încă consideră cărbunele a fi util în acest proces, este şi țara care are mai multe eoliene sau ferme eoliene instalate decât orice altă țară pe pământ. Cred că urmează o abordare pe două direcţii şi cu cât îi putem convinge mai mult să meargă pe pista verde, cu atât mai bine.
Acum, de aceea este foarte important pentru noi să conducem prin exemplu, și nu doar să conducem prin exemplu, ci și să sprijinim țările în curs de dezvoltare - care ajung într-o perioadă de dezvoltare în care au nevoie de dezvoltare economică pentru a ieși din sărăcie. Și în această dezvoltare economică, au nevoie de energie. Acesta este motivul pentru care tehnologiile pe care le dezvoltăm acum în Occident sunt atât de importante pentru tranziția lor verde. Dacă pot sări peste perioada de industrializare în care poluează cel mai mult, perioadă în care noi am poluat cel mai mult, dacă pot sări peste acest lucru, pur și simplu mergând la surse de energie mai ecologice, mai mult sau mai puțin imediat, vom avea o situație de câştig reciproc, deoarece ele se vor dezvolta și vom avea o producție de energie mai ecologică și mai durabilă.
De aceea, miliardul de dolari care a fost promis la Paris, în 2015, de la țările dezvoltate ţărilor în curs de dezvoltare este foarte important pentru acest tip de tranziție. Danemarca s-a oferit să plătească 1% din această sumă, ca parte a cooperării noastre pentru dezvoltare, ne accelerăm deja cooperarea pentru dezvoltare, pentru a lucra mai direct cu partenerii în curs de dezvoltare pe care îi avem, pentru a sprijini tranziția lor ecologică.
Fondurile pentru climă, încă nefuncționale
Cristina Cileacu: Dar dacă ne uităm la țările în curs de dezvoltare, vorbind despre această sumă de bani - pentru că nu am vorbit de fapt despre punctul patru în sloganul domnului Boris Johnson - deci, dacă vorbim despre bani, acest fond specific pe care l-ați menționat şi dvs, aceste țări spun: Uite, țările bogate nu pun de fapt banii undeva pentru a-i folosi. Și între timp, țările noastre pierd teritoriu, suferă o mulțime de inundații și tot felul de alte fenomene climatice. Deci, când este timpul să trecem la acţiune, vreau să spun că partea legată de discuţii s-a întâmplat deja?
Søren Jensen: Da, trebuie să punem în practică discuţiile. Categoric. Și așa cum am spus, Danemarca a mers mai departe și aici și s-a oferit să plătească 1% din acest fond de un miliard de dolari. Dar ceea ce putem face, desigur, este să încurajăm alte națiuni dezvoltate să facă același lucru. Uniunea Europeană face presiuni în acest sens. Joe Biden, preşedintele SUA, noul preşedinte al SUA, a arătat clar că Statele Unite se vor angaja în acest angajament şi acţionează pentru a-şi îndeplini angajamentul de a contribui la acest fond. Cred că este un progres faţă de ceea ce am văzut acum un an, mai ales când vine vorba de Statele Unite. Deci, da, nu există nici o scuză pentru a nu contribui la fond, nu există nicio scuză pentru a nu asista ţările în curs de dezvoltare în acest proces. Dar, din nou, există aspecte ale acestui lucru: sunt țările care au nevoie de ajutor la schimbarea resurselor energetice spre o bază durabilă și apoi sunt țările pe care trebuie să le sprijinim pentru că sunt pur și simplu afectate direct de efectele schimbărilor climatice. Creşterea nivelului mării ameninţă direct anumite state formate din insule oceanice, de exemplu, și acestea sunt două tipuri de atenuare a efectelor climatice în care trebuie să ne angajăm.
Soluția daneză pentru reducerea emisiilor
Cristina Cileacu: Ţara dumneavoastră este una dintre cele mai active atunci când vine vorba de a lua măsuri reale pentru stabilizarea schimbărilor climatice. Parlamentul dvs a votat reducerea emisiilor de gaze cu 70 %, iar la Glasgow, țara dumneavoastră și Statele Unite vin cu o altă propunere, să zicem, de a reduce la zero emisiile provenite de la transportul maritim. Cum se vor face toate astea?
Søren Jensen: Ei bine, de fapt, pentru a fi clar, Uniunea Europeană are o ţintă de 55%, ceea ce înseamnă că până în 2050 ar trebui să fim neutri din punct de vedere al emisiilor de CO2, iar până în 2030, obiectivul Uniunii Europene este reducerea cu 55 % a emisiilor de CO2. Scopul danez este mai ambiţios. Vrem să avem o reducere de 70% în 2030 și, desigur, o reducere zero până în 2050. Deci, acestea sunt obiectivele pe care ni le-am stabilit.
Legat de cum facem acest lucru, exemplul de transport maritim este un exemplu. Navele, de fapt, poluează foarte mult. Nu ne gândim prea mult la asta pentru că sunt pe ocean. Dar modul în care funcţionează motoarele nu este unul foarte eficient din punct de vedere energetic și cu siguranță nu este un mod foarte curat de alimentare cu energie. Adesea, în oraşele portuare mari, 60%-70% din poluare provine de la navele care ajung în porturi. Deci, este posibilitatea de câştig reciproc în curățarea navelor și modul în care putem face asta este un alt mod de a arăta cum facem noi lucrurile, cum încercăm să dezvoltăm producția de energie înspre energia curată, cum ar fi hidrogenul, metanul, metanolul, metanolul ecologic, care are nevoie de multă energie ca să fie produs. Și o modalitate să facem acest lucru este crearea unor insule uriașe de energie, eoliene offshore în Marea Baltică și în Marea Nordului, în jurul Danemarcei, în zona din jurul Danemarcei, unde este mult vânt. Și pe aceste insule, vântul produs acolo va trece pur și simplu, o parte din el, în rețeaua electrică. Nu numai rețeaua daneză, ci și în rețeaua electrică a Europei de Nord și de Vest. Dar o parte din această energie va merge în centrale care vor produce aceste noi surse de energie, hidrogen, de exemplu, care pot fi apoi utilizate pentru a alimenta nu numai nave, dar, de asemenea, în principiu, mașinile sau avioanele, se poate folosi la încălzire. Aceasta este combinaţia la care lucrăm.
Cum poate fi schimbată politica marilor poluatori
Cristina Cileacu: Unele țări chiar fac, unele țări de fapt doar vorbesc. Și dacă ne întoarcem la China și adăugăm și Rusia pe listă, înțeleg punctul de vedere legat de țările care doresc să dezvolte bunăstarea poporului lor. Dar după decizia de reducere a emisiilor de gaze care a fost luată la Paris, acum China și Rusia doresc să convină asupra unui nou acord. Ele doresc să amâne data, în cazul lor, până în 2060 sau chiar mai mult. Este lumea divizată din nou şi în această privinţă?
Søren Jensen: Până la urmă nu avem o poliție internațională. Nu putem forţa nicio ţară să se angajeze în nicio activitate pe care nu o vrea, decât dacă mergem la război - şi nu intenţionăm să o facem.
Cristina Cileacu: Absolut. Dar care este scopul semnării unui acord?
Søren Jensen: Cred că scopul semnării unui acord este să punem presiune. Nu credem că ar trebui să subestimăm presiunea, importanța presiunilor internaționale asupra actorilor de a acționa și de a face ceea ce spune acordul. Acesta este un lucru. Un alt lucru este să fim foarte clari și deschiși față de populații, deoarece populația din Rusia, populația din China, populațiile din alte țări simt efectele schimbărilor climatice și vor începe să le ceară schimbări politicieniilor lor. Ele pot face tot felul de cereri pe care am vrea să le facă cu privire la democrație, drepturile omului. Dar nu aceasta este ordinea de zi în prezent. Acum, pe agenda de astăzi, din acest moment, sunt schimbările climatice și oamenii, de asemenea, în sisteme care nu sunt complet democratice, pot face cereri lideriilor lor ca să schimbe lucrurile.
Liderii chinezi au făcut schimbări pentru a reduce efectiv poluarea, pur și simplu pentru că poluarea în unele orașe mari a devenit un pericol pentru sănătate, încât pur și simplu nu mai este productiv pentru țară. Mergem mai departe arătând, în primul rând, că este posibil. Și în al doilea rând, dacă e necesar, se poate pune presiune pe aceste guverne, pe aceste țări, ca să mergă mai departe. Şi bineînţeles, vrem acţiunea acum.
Știm că dacă nu acționăm acum, probabil că nu vom putea schimba o traiectorie greşită care se întâmplă deja. Suntem deja pe o cale greşită. Dacă nu o facem, chiar dacă facem tot ce am fost de acord până acum, nu vom ajunge la 1,5%, în situaţia de acum suntem la 2,7%, ceea ce este mult peste ceea ce oamenii de știință ne sfătuiesc să atingem. Aşa că, bineînţeles, nu mă vei face niciodată să spun că e o idee bună să amânăm ca lucrurile să se întâmple şi în China. Dar, desigur, dacă vă uitați la imaginea pe termen lung, este mai bine dacă şi China atinge ținta, poate cu 10 ani mai târziu decât noi, decât să nu o atingă deloc. Până la urmă, politica internațională este despre găsirea echilibrului posibil, și nu suntem capabili să forțăm rușii sau chinezii să facă lucruri pe care nu sunt dispuși să le facă.
Cum au ajuns danezii cu mintea mereu „verde”
Cristina Cileacu: Mi-ai spus înainte de a începe înregistrarea acestui interviu că în Danemarca, „verde” este un mod de a trăi și în țara dvs nu există un aşa-zis „partid al Verzilor”, deoarece toate partidele politice consideră deja că trebuie să lucreze pentru un mod de viaţă mai verde. Ne puteţi da câteva exemple pentru fiecare dintre noi, pentru viaţa de zi cu zi, ca să ne îndeplinim şi noi partea noastră de contribuţie la salvarea planetei?
Søren Jensen: Cred că oricine este mereu afectat de o criză. Aceasta este, din păcate, natura umană. Avem tendinţa de a reacţiona când suntem forţaţi să o facem. Și aceasta a fost, de asemenea, situația din Danemarca. Am fost foarte greu de lovit de criza petrolului din anii '70, iar acest lucru a făcut necesare o serie de schimbări. Oamenii au început să-și izoleze casele, de exemplu, pentru a economisi energie, deoarece înainte de asta, casele noastre erau la fel de neizolate cum încă mai sunt multe case în România, de exemplu. Am început să înţelegem nevoia de a conserva energia, pentru că energia a devenit foarte, foarte scumpă, iar energia înainte era foarte ieftină. Deci acesta este primul lucru. Pur și simplu a pune un preț pe lucruri tinde să schimbe comportamentul.
Apoi vrei să fii mai eficient. Vrei să produci energie „mai verde”. Așa că am început să dezvoltăm turbine eoliene, dar și cu energie solară. Acest lucru a fost realizat într-o cooperare foarte bună între guvern, afacerile private și dezvoltatori. Există un triunghi între aceste trei, în care guvernele fac reglementări, întreprinderile private lucrează în cadrul reglementărilor, care pot stabili standarde mai înalte, lucrează cu universitățile pentru a dezvolta tehnologii.
Dar și atunci când vine vorba de comportamentul persoanei individuale, energia fiind scumpă te face să vrei să-ţi schimbi comportamentul. Vrei să-ţi schimbi becul. Dacă asta înseamnă că poţi economisi bani în fiecare lună la factura de energie, vrei să-ţi izolezi casa într-un mod eficient sau să-ţi înlocuieşti ferestrele, dacă vrei să economiseşti bani cu factura de energie. Și astăzi, de exemplu, una dintre marile tendințe din Danemarca este pur și simplu transformarea locuințelor normale, încălzite cu gaz, cărbune sau chiar prin încălzire urbană, în unități în care folosesc pompe de căldură. Pompe de căldură, adică schimbarea aerului, încălzirea casei în principal pe baza schimbării aerului din exterior sau cu ajutorul energiei termice și utilizarea panourilor solare pentru a face funcţională pompa de căldură. Aşa se obține o unitate care de fapt funcționează mai mult sau mai puțin independent de rețea. Şi asta, desigur, implică o investiţie. Sunt anumite stimulente pentru a face investiția. Dar când termini, ai un sistem foarte eficient. Vecinii mei, aproape de casa mea din Danemarca, au schimbat, au făcut această investiție anul trecut și în această iarnă sunt într-o situație mult mai bună decât mine, pentru că eu încă mai cumpăr gaz la aceste prețuri foarte, foarte mari. Ei iau energia de la soare, o transformă în electricitate, îşi folosesc pompele de căldură şi îşi fac casa să funcţioneze în această bază. Desigur, au plătit o investiție, dar acea investiție este recuperată de-a lungul unui număr de ani, aşa cum se întâmplă cu orice altă investiţie.
Ce poate face România
Søren Jensen: Cred că asta depinde un pic despre ce fel de țară vorbim. Cred că există o mulțime de potențial, de exemplu, într-o țară ca România pentru a stimula oamenii să facă schimbări, să-și îmbunătăţească locuinţele, să cumpere becuri care economisesc energie, să înceapă să izoleze locuinţele. România ca stat sau municipalitățile, autoritățile locale, pot economisi o mulțime de bani pur și simplu prin eficientizarea energetică a clădirilor. Clădirile reprezintă 40% din totalul emisiilor de CO2 la nivel global, iar prin renovarea clădirilor, obțineți multe avantaje, unul dintre ele fiind diminuarea emisiilor de CO2, dar economisiți și multă energie.
Aveţi o oportunitate istorică unică, pentru că România nu a avut niciodată în istoria sa atâţia bani disponibili din exterior, de la Uniunea Europeană, din fondurile de recuperare, dar şi de alte instituţii financiare pentru astfel de proiecte. Nu aţi avut niciodată atâția bani și aceasta este o oportunitate unică de a face investiții inteligente de care beneficiază oamenii și clima.
De ce Danemarca nu are un partid „Verde”
Cristina Cileacu: Pentru a încheia dialogul nostru de astăzi, să ne întoarcem la summit-ul de la Glasgow, COP26. Mass-media vede deja faptul că acest summit nu va avea, să zicem, concluzii mari, cu, nu știu, ceva revoluționar atunci când vine vorba de schimbările climatice și de decizii. Să luăm această perspectivă a summitului sau să o vedem într-o altă lumină?
Søren Jensen: Cred că trebuie să păstrăm perspectiva pozitivă, pentru că nu-i convingi pe liderii lumii să se întâlnească, așa cum se întâmplă în Glasgow, fără ca ei să vrea să ofere rezultate. Nimeni nu vrea să călătorească înapoi acasă și să nu aibă nimic de arătat. Ai menționat acordul pentru despădurire. Asta este o înţelegere bună. Vom vedea țări, țări mai mici, probabil, alăturându-se, contribuind cu datele lor. Un caz mic, desigur, puțin semnificativ, dar cel puțin o parte simbolică este Groenlanda, care face parte din Danemarca, care are autonomie în aceste zone şi care a intrat acum și în Acordul de la Paris. Şi vedem și alte țări făcând același lucru, venind cu țintele lor, stabilind obiectivele lor, fiind, știți, inspirate de alte țări, caută tehnologii, căută soluţii, fac parteneriate. Danemarca are aproape 20 de parteneriate mari, cu țări din întreaga lume şi le asistă în tranziția lor ecologică și în eforturile de atenuare a efectelor schimbărilor climatice și așa mai departe. Cred că se întâmplă multe lucruri la o conferință ca asta, când ai o mulțime de lideri în același loc, pe care nu le poți măsura, neapărat în documente emise la final. Aşa că nu cred că este inutil, desigur, aș avea ambiții mai mari.
Motivul pentru care nu avem un „partid al Verzilor” cum m-ai întrebat mai devreme, în Danemarca, este pentru că toate partidele sunt verzi. Verde a devenit pur şi simplu un parametru al concurenţei între partidele politice. Vreau să fiu cel mai mare, cel mai bun partid social. Vreau să fiu cel mai bun partid Verde, aceasta face parte din simpla competiţie politică. Și dacă poți să te gândești la mediu, să te gândești la climă în cultura ta politică, aceste lucruri vor începe să se întâmple. Dar asta se întâmplă doar dacă oamenii cer asta de la politicienii lor. Dacă nu cer asta politicienilor lor, politicienii lor au o mulțime de alte priorități la care să se gândească. Aşa că ieşi în faţă şi fă-ţi publice cererile!
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
