Alertă teroristă la Vatican. Un bărbat cu 8 cuțite asupra lui, arestat în timp ce se apropia de intrarea în bazilica Sfântul Petru
Data publicării:
Panică și alertă teroristă, vineri, la Vatican. Un bărbat înarmat cu un cuțit a început să strige la turiștii din Piața Sfântul Petru, să-i scuipe și să amenințe că-i va ucide pe toți.
Înainte de a intra în piață, suspectul agresase deja o femeie aflată pe terasa unui restaurant din apropiere, din fericire fără a o răni.
Când a fost înconjurat de polițiști, încerca să se apropie de intrarea în bazilica Sfântul Petru. În rucsacul său au fost găsite 8 cuțite.
Potrivit presei italiene, bărbatul de 46 de ani ar fi de naționalitate franceză. Suspectul se află acum în custodia poliției și va fi evaluat de un psihiatru, înainte ca anchetatorii să decidă cum vor conduce mai departe investigația.