Aleksandr Lukașenko face apel la pace după atacul ucrainenilor în Kursk: „Să punem capăt acestei încăierări”

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin și Alexander Lukașenko
Vladimir Putin și Alexander Lukașenko. Foto: Profimedia Images

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko, aliatul-cheie al lui Vladimir Putin, a făcut apel la pace între Rusia și Ucraina, în timp ce incursiunea Kievului în regiunea rusă Kursk intră în a treia săptămână. Într-un interviu acordat televiziunii ruse de stat, dictatorul a declarat că nu își dorește o escaladare a conflictului care să ducă la un război cu NATO, scrie POLITICO.

Apelul său, transmis presei de stat din Belarus și publicat parțial pe site-ul său web, urmează să fie prezentat duminică pe canalul rusesc de stat Rossia 1.

Referindu-se la conflictul de doi ani și jumătate care a început odată cu invazia Rusiei în Ucraina și care s-a soldat cu sute de mii de morți, Lukașenko a declarat „Să ne așezăm la masa negocierilor și să punem capăt acestei încăierări”.

„Nici poporul ucrainean, nici rușii, nici bielorușii nu au nevoie de război”, mai spune dictatorul belarus. „Ei sunt cei din Occident, care au nevoie el. Nu pot dezvălui aceste fapte, ele sunt absolut secrete. Dar uneori ei vorbesc deschis - oameni de rang înalt. Spun să se bată între ei - ucraineni, ruși - să moară toți în acest cazan.”

Sub conducerea lui Lukașenko, care este un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, Belarus a permis trupelor ruse să atace Ucraina prin teritoriul său. Rusia a staționat, de asemenea, arme nucleare în Belarus, spre nemulțumirea Uniunii Europene.

„Nu vrem război cu NATO”

Pledoaria sa pentru pace vine în contextul în care incursiunea Ucrainei în regiunea Kursk intră în a treia săptămână. Armata ucraineană controlează acum peste 1 000 de kilometri pătrați de teritoriu rus.

Pe fondul operațiunii de la Kursk, Lukașenko a trimis recent trupe la granița cu Ucraina pentru a „opri o posibilă pătrundere ucraineană”. În același timp, el susține că nu are resentimente față de Ucraina.

„Ucrainenii au văzut asta. Ei ne-au spus în mod constant că nu au nevoie de război cu Belarus. Noi înțelegem acest lucru și spunem că nu vom lupta cu ei”, a declarat Lukașenko. Potrivit acestuia, Belarus și Rusia nu sunt interesate de extinderea liniei de contact.

„Întreaga frontieră este de 1.200 de kilometri. Acum, districtul nord-estic al frontului este de 1.000. Suntem pregătiți pentru mai mult? Nu. Și Kursk a arătat acest lucru”, a adăugat Lukașenko.

„Nu vrem escaladare și nu vrem război împotriva întregului NATO. Nu vrem asta”, mai spune el.

Cu toate acestea, Putin a declarat luni că nu are rost să discute cu Kievul după ceea ce a făcut în Kursk.

„Despre ce fel de negocieri putem vorbi cu oameni care atacă fără discernământ populația civilă, infrastructura civilă sau încearcă să creeze amenințări la adresa instalațiilor nucleare? Despre ce putem vorbi cu ei?” a declarat Putin, în timpul unei reuniuni guvernamentale de urgență care a avut loc luni în Rusia.

Armata rusă atacă orașele ucrainene, ucigând civili și ținând ostatică centrala nucleară Zaporojie de mai bine de doi ani, în timp ce cere Ucrainei să cedeze teritorii Rusiei dacă dorește să înceapă negocierile de pace.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri