Alegeri în Germania. Liderii locali ai CDU nu vor să folosească afișele electorale cu Armin Laschet, considerându-l deja învins

Data actualizării: Data publicării:
Câțiva protestatari din Berlin trec în marș pe lângă un afiș electoral al lui Armin Laschet.
Câțiva protestatari din Berlin trec în marș pe lângă un afiș electoral al lui Armin Laschet. Sursă foto: Profimedia Images

Lideri locali ai Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din localitatea Limbach-Alstadt, care este situată în landul german Saarland, au decis să nu folosească afişele electorale cu imaginea politicianului Armin Laschet, candidatul pe care conservatorii germani îl doresc ca să-i succeadă Angelei Merkel în postul de cancelar al Germaniei după alegerile legislative din 26 septembrie, considerându-l deja învins, relatează vineri agenţia EFE.

Am primit afişe cu Laschet. Nu le aruncăm la gunoi, dar pur şi simplu nu le lipim. Dacă vor fi distruse multe dintre afişele noastre, probabil că atunci le vom lipi pe cele cu Laschet, a declarat pentru Der Spiegel şeful local al CDU, Carsten Baus.

Solicitat să-şi justifice decizia, acesta a spus că Armin Laschet nu este un candidat care ar putea face Germania să progreseze, ci doar un reprezentant al continuităţii epocii Angela Merkel, transmite Agerpres. 

El reprezintă o poziţie în care lucrurile nu sunt spuse clar şi în care se menţine spiritul vremurilor în care trebuia să fie deranjată cât mai puţină lume. Asta nu are cum să iasă bine. A fost o decizie greşită alegerea lui Laschet drept candidat al blocului conservator, argumentează Baus, criticând în același timp conducerea centrală a formaţiunii politice germane, CDU, pentru că a luat această decizie fără să asculte bazele formaţiunii.

Conducerea CDU trebuie să plece după înfrângerea electorală, căci a luat o hotărâre păguboasă pentru partid, a mai spus politicianul creştin-democrat. El crede că şansele ar fi fost mai bune dacă în locul lui Laschet ar fi candidat premierul bavarez Markus Soeder, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CDU), formaţiunea care împreună cu CDU formează blocul conservator.

Întrebat și despre ce ar putea face CDU pentru a evita o înfrângere pe 26 septembrie, Carsten Baus a răspuns scurt: Nimic!

Toate sondajele recente clasează Partidul Social-Democrat din Germania (SPD), care îl are candidat pentru postul de cancelar pe ministrul de Finanţe al lui Merkel, Olaf Scholz, peste CDU în intenţiile de vot. SPD este cotat cu un scor între 24% și 26% din intenţiile de vot, în timp ce blocul CDU/CSU este cotat cu un scor între 20% și 21%.

În orice caz, pare clar că oricare dintre cele două formaţiuni va avea nevoie de aliaţi pentru a forma viitorul guvernul federal de la Berlin. Ideea evocată a unei posibile coaliţii de guvernare a SPD cu Partidul Verzilor din Germania şi cu extrema stângă Die Linke stârneşte multe controverse.

Citește și: Germania o caută pe noua Merkel. Prima dezbatere televizată între principalii candidați lasă fără răspuns cea mai importantă întrebare

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...