Aerul din Melbourne a ajuns peste noapte cel mai greu de respirat din lume

Data actualizării: Data publicării:
Melbourne Suffers Hazardous Air Quality As Bushfire Smoke Blankets City
FOTO: Getty Images

Melbourne, al doilea oraş ca mărime din Australia, şi alte zone din statul Victoria aveau marţi cel mai greu de respirat aer din lume, din cauza fumului provenit de la incendiile de vegetaţie produse în nordul şi estul acestui stat australian, au anunţat autorităţile locale, citate de DPA.

Locuitorii din Melbourne se confruntau marţi dimineaţă cu a doua zi consecutivă de calitate riscantă a aerului, însă după câteva ore, în jurul prânzului, metropola australiană avea deja cel mai rău aer din lume, potrivit bazei de date IQ Air Visual, scrie Agerpres.

"Peste noapte, Melbourne a ajuns la cel mai rău nivel al calităţii aerului din lume", a declarat marţi Brett Sutton, directorul Departamentului pentru Sănătate din statul Victoria, în faţa reporterilor.

"Aceste condiţii se produc când există temperaturi mai mici şi microparticulele se stabilizează la înălţimi foarte joase, aproape de nivelul solului", a adăugat el.

Fumul a amânat partidele programate marţi dimineaţă în primul tur al calificărilor de la Australian Open şi a suspendat antrenamentele jucătorilor de tenis, cu mai puţin de o săptămână înainte de debutul primului turneu de Grand Slam al anului 2020.

Un strat gros de fum provenit de la incendiile din Est Gippsland şi Geelong a cuprins oraşul Melbourne şi suburbiile sale.

Fumul a declanşat, de asemenea, câteva alerte false de incendii în oraş.

Rezidenţii au fost sfătuiţi să rămână în locuinţe. Potrivit lui Brett Sutton, chiar şi persoanele sănătoase se confruntă cu un risc sporit, atât timp cât calitatea aerului se va menţine la un nivel periculos.

Dean Stewart, director de prognoze la Biroul de Meteorologie, a declarat pentru reporterii locali că vânturile din sud-vest, aşteptate miercuri, vor începe să îndepărteze fumul din oraş.

Redactare G.M,

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...