Aeroporturile din Franța au fost vizate de 100 de amenințări cu bombă, în ultimele două săptămâni

Data publicării:
oameni pe un aeroport din franta
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

O sută de ameninţări cu bombă au vizat aeroporturile franceze începând de la 18 octombrie, a anunţat marţi ministrul transporturilor Clement Beaune, precizând că nu toate proveneau de la aceeaşi adresă de e-mail, informează France Presse, potrivit Agerpres. 

„Vom depune o plângere de fiecare dată, nu vom lăsa nimic să treacă”, a comentat Beaune la canalul de ştiri LCI.

„Am primit în total 100 de alerte în aeroporturile franceze, ceva mai puţin în ultimele zile, tocmai pentru că există această poziţie foarte fermă”, a precizat el.

În Gare-de-Lyon din Paris, o persoană a fost arestată şi procedurile judiciare sunt în desfăşurare, a spus ministrul, adăugând că au existat de asemenea câteva cazuri de tentative de atac cibernetic.

Pe lângă ameninţările cu bombă, „aproape s-au dublat numărul de sesizări privind bagaje abandonate în gări şi aeroporturi”, a adăugat ministrul.

Franţa a ridicat la maximum nivelul de alertă al planului Vigipirate împotriva atentatelor de la asasinarea profesorului Dominique Bernard la 13 octombrie în liceul său din Arras (nord) de către un tânăr înregistrat pe listele cu suspecţi de radicalizare islamistă.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri