Administrația Biden se implică în războiul civil din Etiopia. Antony Blinken cere un armistițiu între guvern și separatiști

Data actualizării: Data publicării:
Antony Blinken
Secretarul de stat american, Antony Blinken. Foto: Profimedia Images

Șeful diplomației americane, Antony Blinken, l-a sunat, marți, pe prim-ministrul etiopian Abiy Ahmed și i-a subliniat acestuia necesitatea unui armistițiu imediat și pe termen nedeterminat în regiunea Tigray, aflată în acest moment în mijlocul unui conflict cu guvernul federal, a transmis Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, conform Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a precizat că Blinken i-a mai cerut lui Abiy să se angajeze la realizarea pașilor ceruți de Consiliul de Securitate al ONU, săptămâna trecuta, printre care retragerea forțelor eritreene și Amhara din Tigray, să permită accesul ajutoarelor umanitare și să stabilească o procedură pentru tragerea la răspundere a celor vinovați de abuzuri și atrocități.

Guvernul federal etiopian condus de Abiy duce un război civil cu rebelii separatiști din Tigray de la începutul lui noiembrie 2020, iar ambele părți au fost acuzate de comiterea de atrocități și de abuzuri ale drepturilor omului.

Comandantul forțelor separatiștilor din Tigray a cerut, marți, un armistițiu negociat cu guvernul etiopian și o soluție politică la conflict, susținând că „guvernul nu poate să câștige acest război”.

Conflictul din Etiopia durează de la sfârșitul anului trecut

Anul trecut, guvernul federal etiopian a lansat o ofensivă pentru a îndepărta de la putere partidul aflat la putere în regiune, separatiștii TPLF (Frontul Eliberării Poporului din Tigray). Atacurile au degenerat rapid într-un conflict armat între armata etiopiană și forțele anti-guvernamentale.

TPLF și Abiy au intrat într-un conflict politic după ce premierul a decis să facă schimbări politice la sistemul federal-etnic al țării.

La sfârșitul lunii noiembrie, premierul Abiy, un câștigător al premiului Nobel pentru pace, a declarat finalul conflictului, însă luptele au continuat, iar acum pare că forțele anti-guvernamentale au din nou inițiativa.

Mii de oameni au fost uciși până acum, iar alte zeci de mii s-au refugiat peste graniță, în Sudan.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri