Aderarea Bulgariei la euro ar putea fi amânată, anunță ministrul de Finanţe

Data publicării:
moneda euro pe steagul ue
Procesul de aderare la zona euro a Bulgariei continuă, dar data exactă a aderării ar putea fi amânată. Foto: Shutterstock

Ministrul Finanţelor din Bulgaria, Assen Vassilev, spune că procesul de aderare la zona euro a ţării vecine continuă, dar data exactă a aderării ar putea fi amânată cu câteva luni, în condiţiile în care autorităţile de la Sofia încearcă să îndeplinească criteriile de aderare în 2025, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres.

Assen Vassilev a precizat că Bulgaria va cere un raport extraordinar de evaluare imediat ca va îndeplini criteriile, iar aderarea în luna martie sau iulie a anului următor ar fi de asemenea posibilă. Până acum, toate cele 20 de state din zona euro au făcut trecerea la moneda unică începând cu data de 1 ianuarie.

"Nu am renunţat la data de 1 ianuarie 2025", a spus Assen Vassilev într-un interviu pentru Bloomberg. Atingerea ţintei vizând aderarea la începutul anului următor "este aproape, foarte aproape", a spus Vassilev.

Bulgaria a fost afectată de instabilitate politică, inclusiv o succesiune de coaliţii fragile şi guverne interimare, care i-au perturbat eforturile de aderare la zona euro. Războiul din Ucraina şi criza energetică europeană de anul trecut au modificat şi ele planurile vizând respectarea ţintei de inflaţie.

Recent preşedintele Eurogrupului, Paschal Donohoe s-a declarat optimist cu privire la şansele ca Bulgaria să adere la euro în 2025. Donohoe a precizat că este la latitudinea Guvernului de la Sofia să spună dacă vrea să solicite o nouă evaluare economică.

"Bulgaria poate adera în 2025 şi toate eforturile care sunt făcute acum pentru îndeplinirea ţintei de inflaţie în acest an sunt esenţiale", a declarat vineri Paschal Donohoe.

Cu toate aceste, tensiunile politice sunt ceva normal în Bulgaria. Principalele două partide, care anul trecut au convenit o alianţă neobişnuită în speranţa că vor reuşi să pună capăt blocajului, au opinii diferite când vine vorba de planurile de reformă şi numirile din administraţie, ceea ce ameninţă să pună capăt unui acord de guvernare care durează de nouă luni.

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, i-a acordat luni mandatul de premier Mariei Gabriel, fostă comisar european şi viceprim-ministru în Guvernul demisionar condus de Nikolai Denkov. Gabriel, membră a partidului liberal-conservator GERB, are la dispoziţie o săptămână pentru a prezenta un nou cabinet. Dacă demersul de formare a unui nou guvern pro-occidental la Sofia va fi încununat de succes, se va evita organizarea de noi alegeri în Bulgaria pentru a şasea oară în ultimii trei ani.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri