Războiul din Ucraina a dat un impuls interesului geostrategic al Uniunii Europene în favoarea extinderii pentru a câştiga influenţă față de Rusia odată cu aderarea de noi ţări, problemă care va continua să fie una dintre provocările cu care se va confrunta blocul european şi în legislatura viitoare.
De când Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022, UE a acordat statutul de ţară candidată Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, în est, iar în Balcanii de Vest, Bosniei şi Herţegovinei, regiune în care a deblocat şi începerea negocierilor cu Albania şi Macedonia de Nord.
Dintre toți aspiranții spre statutul de membru al blocului european, doar Kosovo, căruia cinci ţări din UE nu-i recunosc independenţa declarată unilateral faţă de Serbia în 2008, nu are statut de ţară candidată.
Belgia, care în acest semestru deţine preşedinţia prin rotaţie a UE, vrea să înceapă în iunie negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, aspiraţie pe care trei surse diplomatice consultate de EFE o consideră „fezabilă”, deşi recunosc că Ungaria, principalul aliat al Rusiei în Uniunea Europeană, mai are așa-zise „reticenţe”. Pentru o decizie e nevoie de unanimitatea membrilor.
Cea mai dificilă extindere din istorie
„Aceasta este cea mai dificilă extindere din istorie”, consideră Jose Ignacio Torreblanca, analist la Consiliul European pentru Relaţii Externe (ECFR), pentru că „nu ştim când se va termina războiul din Ucraina sau în ce condiţii”, deci există îndoieli cu privire la ce parte a teritoriului ucrainean ar intra în UE sau dacă conflictul ar putea fi „reîncălzit” mai târziu.
El crede, totodată, că Republica Moldova, care organizează un referendum în octombrie cu privire la aderarea la UE şi căreia Rusia încearcă să-i destabilizeze guvernul proeuropean, „are o fereastră de oportunitate foarte mică” de a intra în clubul european.
De asemenea, Torreblanca este rezervat şi cu privire la posibilităţile de progres în procesul de extindere către Balcanii de Vest, deoarece, la trei decenii de la încheierea războaielor iugoslave, negocierile încă mai continuă.
În schimb, Berta Lopez Domenech, analistă la Centrul pentru Politici Europene (EPC), consideră că Muntenegru este singura ţara candidată cu „o perspectivă reală” de a putea intra în UE în 2030, dată pe care preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a stabilit-o pentru extindere.
Ea subliniază obiectivul declarat al guvernului de la Podgorica de a încheia negocierile până la sfârşitul anului 2026 pentru a putea adera în 2028 şi faptul că economia sa este „cea mai aliniată” cu cea a blocului european.
Atât Lopez, cât şi Torreblanca sunt convinşi că ponderea pe care extrema dreaptă o câştigă în interiorul UE - fie ca urmare a anunţatei sale ascensiuni la alegerile din 6-9 iunie, fie ca urmare a includerii acesteia în tot mai multe guverne - va afecta procesul de extindere.
„Problema nu este neapărat că vor bloca o eventuală extindere, ceea ce unii chiar o vor face pentru că au încă această derivă pro-rusă, ci simplul fapt că sunt suveranişti”, consideră Torreblanca.
Extinderea, în dezbatere
Însuşi procesul de integrare europeană în sine se află în dezbatere, cu propunerea franco-germană de a crea o UE cu mai multe viteze formată din patru cercuri concentrice.
Un prim cerc care să includă ţările din zona euro şi din zona Schengen, un al doilea în care s-ar regăsi toate ţările UE, un al treilea cu state asociate, precum cele din Spaţiul Economic European, Elveţia sau chiar Regatul Unit, şi un ultim cerc care să înglobeze ţările Comunităţii Politice Europene concepute de preşedintele francez, Emmanuel Macron, care include, printre altele, ţări din Balcani şi foste republici sovietice, dar și Regatul Unit.
Un for pe care Lopez, potrivit declaraţiilor acordate EFE, îl vede în viitor ca pe o „platformă diplomatică” în care liderii ţărilor pot discuta chestiuni care vizează continentul european.
În afară de propunerea Franţei şi a Germaniei, laboratoarele de idei ale EPC şi ale Centrului pentru Studii Politice Europene (CEPS) au venit cu propria lor variantă a procesului de extindere.
Aceasta ar urma să aibă patru etape, în care penultima fază ar fi intrarea în UE fără a putea exercita dreptul de veto pe care ţările l-ar dobândi doar în a patra şi ultima fază, odată ce vor fi demonstrat timp de câţiva ani că respectă valorile statului de drept.
Editor : Adrian Dumitru
