Abuzatorii sexuali sunt „duşmani dezgustători”, dar și ei ar trebui iubiţi, spune Papa Francisc

Data publicării:
papa Francisc
Papa Francisc. Foto: Profimedia Images

Abuzatorii sexuali sunt „duşmani dezgustători” care merită să fie condamnaţi şi pedepsiţi, însă ei merită totodată iubire creştinească şi îngrijire pastorală pentru că şi ei sunt copii ai lui Dumnezeu, a declarat Papa Francisc, potrivit Reuters.

Papa Francisc a făcut aceste declaraţii pe 29 aprilie într-o conversaţie privată cu preoţi iezuiţi în timpul vizitei sale recente din Ungaria. Suveranul pontif este el însuşi iezuit şi declaraţiile sale au fost publicate marţi în cotidianul italian iezuit Civilta Cattolica, aşa cum se procedează de obicei în urma unor astfel de întruniri.

Scandalurile de abuzuri sexuale au afectat reputaţia Bisericii Catolice şi au reprezentat o provocare majoră pentru liderul de la Vatican, care a adoptat o serie de măsuri în ultimii 10 ani cu scopul de a-i face pe preoţii catolici să devină mai răspunzători faţă de faptele lor, însă rezultatele au fost împărţite.

În timpul vizitei papei Francisc, un membru ungar al ordinului religios iezuit l-a întrebat pe papă dacă este posibil să se respecte porunca lui Dumnezeu de a-ţi iubi duşmanii atunci când duşmanul este un abuzator sexual.

"Cum îi abordăm, cum le vorbim abuzatorilor care ne dezgustă? Da, şi ei sunt copii ai lui Dumnezeu. Însă cum putem să-i iubim? Este o întrebare puternică", a răspuns papa Francisc, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

"Abuzatorul trebuie să fie condamnat, într-adevăr, dar ca un frate", a adăugat papa, spunând că acest lucru reprezintă "o formă de a-ţi iubi duşmanul", deşi a recunoscut că o astfel de atitudine este dificil de adoptat din cauza efectului pe care abuzatorii îl au asupra vieţilor oamenilor.

"Abuzatorul este un duşman. Fiecare dintre noi simte asta, pentru că noi empatizăm cu suferinţa celui abuzat... chiar şi simplul vorbit cu un abuzator ne provoacă repulsie; nu este ceva uşor. Însă şi ei sunt copii ai lui Dumnezeu. Ei merită pedeapsă, dar merită şi îngrijire pastorală", a adăugat liderul de la Vatican.

Săptămâna trecută, papa Francisc a lăudat munca depusă de comisia internaţională de la Vatican pentru prevenirea abuzurilor sexuale şi i-a încurajat pe membrii acesteia să îşi continue activitatea, în pofida demisiilor recente ale unor personalităţi care au acuzat comisia de lipsă de transparenţă.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”