Primul preşedinte al Ucrainei independente şi unul dintre groparii URSS, Leonid Kravciuk, a murit marţi la vârsta de 88 de ani, în plină invazie rusă asupra ţării sale, a anunţat primarul Kievului, Vitali Kliciko.
„O mare pierdere pentru întreaga Ucraină. Astăzi, Leonid Kravciuk a murit - primul preşedinte al Ucrainei, primul preşedinte al Radei (parlamentul ucrainean - n.r.) şi omul care este la originea statului ucrainean modern”, a transmis Kliciko pe Telegram, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Leonid Kravciuk a fost preşedinte din 5 septembrie 1991 până la demisia sa la 19 iulie 1994.
La 8 decembrie 1991, preşedinţii Rusiei, Belarusului şi Ucrainei sovietice, Boris Elţin, Stanislav Şuşkevici şi Leonid Kravciuk, au semnat un tratat privind destrămarea URSS, forţându-l la scurt timp pe ultimul lider al acesteia, Mihail Gobarciov, să demisioneze, ceea ce a însemnat practic moartea puterii sovietice.
La 4 mai a decedat şi primul preşedinte al Belarusului independent, Stanislav Şuşkevici, la vârsta de 87 de ani. Conform mai multor media, el a murit după ce a fost extrem de slăbit de COVID-19, de care s-a îmbolnăvit în martie.
Editor : I.C