Sheldon Adelson, magnatul miliardar al cazinourilor din Las Vegas şi susţinător al lui Trump, a murit la 87 de ani, anunță BBC.
Moartea sa a fost cauzată de complicații legate de tratamentul său pentru limfom non-Hodgkin, a transmis compania Las Vegas Sands într-un comunicat.
Principal finanţator al Partidului Republican, Sheldon Adelson a fost un susţinător ferm al preşedintelui Donald Trump şi al premierului israelian Benjamin Netanyahu.
Compania sa a amintit în comunicat partea vizionară a lui Adelson care, în industria turismului, este considerat arhitectul complexurilor hoteliere integrate. "În Las Vegas, Macao şi Singapore, viziunea domnului Adelson pentru complexurile integrate a transformat sectorul, a schimbat traiectoria companiei pe care el a fondat-o şi a reinventat turismul în fiecare dintre aceste pieţe. Impactul său asupra industriei va fi veşnic", a declarat Las Vegas Sands în comunicat.
Grupul magnatului deţine două complexuri hoteliere de lux în Las Vegas - The Venetian şi The Palazzo - şi cazinouri în Macao şi Singapore.
În Israel, Benjamin Netanyahu a beneficiat de pe urma generozităţii sale prin intermediul cotidianului gratuit Israel Hayom pe care Adelson l-a înfiinţat în 2007 şi care este astăzi unul dintre cele mai citite din Israel
Sheldon Adelson fi înmormântat în Israel, se precizează în comunicat. O ceremonie comemorativă ar urma să aibă loc în Las Vegas "la o dată ulterioară", a precizat grupul Sands.
Într-o declarație, fostul președinte american George W Bush a spus că a deplâns trecerea unui "prieten".
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Adelson și a doua sa soție, Miriam, născută în Israel, "au contribuit la întărirea poporului evreu și a statului evreu".
Cine a fost Sheldon Adelson
Născut în 1933, Adelson a crescut la Boston, fiu al unor imigranți evrei, tatăl lucrând ca șofer de taxi.
A început să lucreze de la o vârstă fragedă, vânzând ziare. A abandonat facultatea și a fondat zeci de companii, lansându-și cariera drept organizator al unei conferințe în domeniul computerelor în anii 1970.
Căutând mai mult spațiu pentru a găzdui vizitatori pentru eveniment, el a intrat în afaceri cumpărând hotelul Sands.
Adelson a înființat ziarul gratuit Israel Hayom din Tel Aviv și a fost proprietar al revistei Las Vegas Review-Journal, pe care a cumpărat-o în 2015.
De asemenea, a donat sute de milioane de dolari republicanilor și grupurilor conservatoare în ultimele două decenii, inclusiv peste 25 de milioane de dolari președintelui Donald Trump, care i-a acordat soției lui Adelson Medalia Libertății în 2018.
"Sunt împotriva oamenilor foarte bogați care încearcă să sau influențează alegerile. Dar, atâta timp cât este posibil, o voi face", a spus Adelson pentru revista Forbes în 2012, un an în care a cheltuit aproximativ 90 de milioane de dolari într-un efort de a oprește realegerea lui Barack Obama.
Editor : Georgiana Marina