A murit Luc Montagnier, cercetătorul care a descoperit virusul HIV, dar care devenise în ultimii ani o figură controversată

Data publicării:
Luc Montagnier
Luc Montagnier, virologul francez care a descoperit virusul HIV și a fost recompensat cu premiul Nobel pentru Medicină în 2008, a murit la vârsta de 89 de ani Foto: Profimedia Images

Cercetătorul francez Luc Montagnier, cel care a descoperit virusul HIV, a murit la vârsta de 89 de ani într-un spital de lângă Paris, a anunțat joi primarul din Neuilly-sur-Seine. Recompensat, în 2008, cu premiul Nobel pentru Medicină pentru descoperirea virusului HIV, care provoacă SIDA, cercetătorul Luc Montagnier a devenit ulterior o figură controversată în rândul comunităţii ştiinţifice după o serie de declarații antivacciniste. 

Luc Montagnier a devenit în ultimii ani o figură contestată de însăși comunitatea științifică, după mai multe luări de poziţie care au stârnit discuţii aprinse şi i-au adus condamnarea unora dintre colegii săi. Începând din 2917, el a făcut în mod repetat declaraţii împotriva vaccinurilor, iar în ultimii doi ani a susținut că virusul responsabil de pandemia de COVID-19 a fost creat într-un laborator din China. De asemenea, suținea că ADN-ul emite unde electromagnetice și că antibioticele ar putea fi folosite pentru tratarea autismului.

Biologul va rămâne însă pentru totdeauna asociat cu descoperirea virusului imunodeficienţei umane (HIV), care provoacă SIDA. El a identificat virusul HIV în 1983, împreună cu colegii săi de la acea vreme, Françoise Barré-Sinoussi şi Jean-Claude Chermann.

Montagnier s-a născut în 1932 în Franţa şi a obţinut un doctorat în virologie la Universitatea din Paris. El a devenit apoi directorul Fundaţiei Mondiale pentru Cercetarea şi Prevenirea SIDA.

Luc Montagnier a făcut descoperiri semnificative cu privire la natura virusurilor şi a contribuit la înţelegerea modului în care virusurile pot altera informaţia genetică a organismelor gazdă.

Cercetătorul, care fusese internat în spitalul american din Neuilly-sur-Seine, a murit marți, 8 februarie, dar vestea decesului - ale cărui cauze n-au fost încă precizate public - a fost confirmată abia joi de primarul acestui oraș de lângă Paris, după ce au circulat zvonuri în acest sens, relatează Le Parisien.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...