Video A fost descoperit primul sistem stelar în care o planetă orbitează trei sori în același timp

Data publicării:
Disc de gaz și praf cu un sistem stelar în mijloc
Foto: Captură Twitter

GW Ori este un sistem stelar la 1.300 de ani-lumină de Pământ, aflat în constelația Orion. Este înconjurat de un disc imens de praf și gaz, o caracteristică obișnuită a sistemelor stelare tinere care tocmai ce încep să formeze planete. În mod fascinant, însă, acest sistem nu are nici o stea, nici două, ci chiar trei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

GW Ori are și alte particularități nemaivăzute până acum de cercetători: discul său de praf și gaz este rupt în două și este înclinat la 38 de grade.

Astronomii spun că o posibilă explicație pentru această bizară formațiune stelară ar fi că una sau mai multe planete se află în formare în interioriul inelului.

Este vorba de prima planetă descoperită care orbitează trei stele în același timp, denumită de cercetători o planetă „circumtriplă”.

Astronomii spun și că în interiorul discului ar putea să fie și o planetă gazoasă masivă, precum Jupiter, și că aceasta nu poate fi încă văzută.

Deși este imposibil pentru orice ființă să supraviețuiască pe „suprafața” unui gigant gazos, dacă am putea vedea cerul acestei planete, nu am vedea trei sori pe ceri, ci doar doi. Motivul este că două dintre stele ar fi atât de aproape una de cealaltă pe cer încât luminozitatea lor ar da impresia că este vorba de un singur astru imens pe cer.

În timp ce planeta se rotește însă, stelele fac un „dans” fascinant, răsărind și apunând una după cealaltă, o priveliște care nu ar mai putea fi văzută nicăieri altundeva în Universul cunoscut, spun cercetătorii care au observat acest sistem stelar.

Cercetătorii caută de mai multă vreme un astfel de sistem neobișnuit și au găsit dovezi și în sistemul GG Tau A, aflat la aproximativ 450 de ani-lumină de Pământ. Ei spun, însă, că „spărtura” din discul din GW Ori face ca el să fie un exemplu mult mai convingător.

„Ar putea fi prima dovadă a existenței unei planete circumtriple care face o breșă într-un disc stelar în timp real”, spune Rebeca Nealon de la Universitatea din Warwick, co-autoare a articolului științific care detaliază observațiile.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri