„A devenit cel mai mare coşmar”. Zeci de adolescente dintr-un oraș din Kosovo s-au automutilat pentru o provocare pe TikTok

Data publicării:
telefon cu tiktok pe tastatura
FOTO: Shutterstock

Când Eranda Kumnova-Baci, inspector şcolar în Kosovo, a luat telefonul în mână, la 8 octombrie, a crezut că va avea de-a face cu o problemă comună. Ea a descoperit însă că zeci de adolescente din oraşul ei se mutilau luând parte la o provocare care circulă pe reţeaua socială TikTok.

„O mamă m-a sunat ca să-mi spună că fiica ei, elevă în clasa a cincea, s-a mutilat împreună cu prietenele ei în timp ce participa la o provocare TikTok”, a declarat pentru AFP inspectoarea din Gjakova, un oraş cu 80.000 de locuitori din sud-vestul Kosovo, relatează Agerpres.

Ea a apelat imediat la toţi profesorii, managerii educaţionali şi psihologii şcolari. Aceştia au identificat 22 de cazuri de automutilare în rândul adolescentelor din oraş în decurs de câteva săptămâni. Primele cazuri datează din ianuarie.

„La început, am crezut că ele s-au rănit - în mod deliberat - la mâini, cu obiecte ascuţite. Dar, după examinările medicale, ne-am dat seama că unele dintre fete aveau zeci de tăieturi pe tot corpul”, a explicat Kumnova-Baci.

Gjakova, o localitate cunoscută până atunci mai ales ca loc de naştere al mai multor militanţi albanezi, a fost zguduită.

„N-a fost un şoc doar pentru comunitatea educaţională”, a explicat Kumnova-Baci. „A fost un cutremur pentru toată lumea”, a spus ea.

TikTok, una dintre cele mai populare reţele sociale din lume, cu 1,5 miliarde de utilizatori, şi-a bazat o parte din succes pe „provocări”, campanii care invită utilizatorii să posteze înregistrări video în care reproduc ceva anume, o glumă, un cântec, un dans - sau o mutilare.

Potrivit mamei uneia dintre victime, copii de până la 9 ani au luat parte la provocare după ce au dat peste astfel de postări pe TikTok.

„Este ca un joc pentru fetele cu vârste între 9 şi 17 ani, care reproduc ceea ce văd pe TikTok”, a explicat aceasta, dezvăluindu-şi doar iniţialele, E.Z.

„A devenit cel mai mare coşmar al meu”, a adăugat femeia a cărei fiică şi-a fotografiat rănile.

Oficial, TikTok interzice conţinutul care promovează automutilarea sau sinuciderea.

Cu toate acestea, de ani întregi, experţi, cercetători, medici şi părinţi avertizează asupra impactului reţelelor sociale asupra sănătăţii mintale a utilizatorilor - în special a celor mai tineri. Dependenţa de acestea, hărţuirea, stima de sine scăzută se numără printre riscurile binecunoscute.

În 2023, chirurgul general al SUA, Vivek Murthy, a solicitat guvernului american să ia măsuri pentru protejarea tinerilor utilizatori de reţele sociale.

„Ne confruntăm cu o criză naţională de sănătate mintală care afectează tinerii, iar reţelele sociale reprezintă un factor major, pe care trebuie să-l abordăm de urgenţă”, a scris dr. Murthy într-o declaraţie oficială.

La Gjakova, potrivit persoanelor consultate de AFP, multe dintre victime au văzut în automutilare o modalitate de a-şi gestiona tristeţea. Altele au vrut să îşi testeze rezistenţa la durere.

„Este incredibil de greu pentru noi să admitem că aceşti copii ai noştri şi-au făcut rău în mod deliberat”, a declarat Besfort Krasniqi, un om de afaceri în vârstă de 45 de ani, tatăl a trei copii.

„Nu este doar o problemă, e mai mult decât atât. Este extrem de deranjant”, a adăugat Qendresa Hoti, o coafeză de 32 de ani.

„Copiii mei sunt încă mici şi nu sunt îngrijorată în mod direct, dar temerile noastre cresc odată cu copiii noştri”, a subliniat ea.

Pentru a combate această tendinţă, comunitatea educaţională a lansat noi iniţiative menite să-i atenţioneze pe elevi cu privire la riscurile reţelelor sociale.

Pentru psihologul Mirevete Aziri, aceste acţiuni de automutilare sunt probabil legate de „accesul necontrolat la reţelele sociale, chiar şi atunci când copiii sunt la şcoală sau împreună cu familiile”.

Justiţia kosovară a preluat cazul şi a deschis o anchetă, a confirmat pentru AFP Drin Domi, purtătorul de cuvânt al procuraturii. Poliţia a fost autorizată să „ia toate măsurile” necesare pentru a face lumină în acest caz, a precizat el.

Însă, potrivit unor voci, singura soluţie ar fi interzicerea totală a aplicaţiei. „Guvernul ar trebui să interzică TikTok”, este de părere E.Z.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginea momentului cu Monica Bîrlădeanu şi Valeriu Gheorghiță! Gestul făcut de medic în public i-a lăsat...
Digi FM
Kate Hudson îi dedică o piesă lui Goldie Hawn. „Am prezentat-o pe mama într-un mod în care oamenii nu s-au...
Pro FM
Julio Iglesias, unul dintre bogații Spaniei. Ce avere fabuloasă are artistul și cine e bărbatul care susține...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Oltenia de sub Munte, surpriza anului în turismul românesc. Top 10 destinații în România
Newsweek
8.200 lei bonus la pensie pentru sute de mii de pensionari. Există o singură condiție să iei banii
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”