7 școli din Franța au fost închise din cauza ploșnițelor, alte 10 sunt afectate. Temeri privind răspândirea în Belgia

Data publicării:
plosnita
Ploșniță. Foto: Profimedia Images

Şapte şcoli din Franţa au fost închise din cauza prezenţei ploşniţelor şi alte aproximativ zece sunt afectate, a anunţat vineri seara ministrul francez al Educaţiei, Gabriel Attal, anunţă LaLibre Belgique, preluată de Agerpres.

„Sunt puţin peste cincisprezece, cred că 17, unităţi în care au fost depistate ploşniţe de pat la diferite niveluri şi avem şapte unităţi care sunt închise, în momentul în care vorbesc, din acest motiv”, a declarat el în emisiunea „C à vous” de pe France 5.

Tot vineri, Ministerul Educaţiei declarase pentru AFP că au fost închise cinci şcoli, cu un total de 1.500 de elevi (în Vaucluse, Saône-et-Loire, Vosges etc.).

„Sunt aproape 60.000 de unităţi, iar aici vorbim doar de câteva zeci, dar este adevărat că se adună cazurile”, a subliniat vineri seara Gabriel Attal. „Avem nevoie de o reacţie imediată, trebuie să putem avea unităţi tratate în 24 de ore”.

O listă de firme „agreate şi recunoscute” a fost întocmită împreună cu Ministerul Sănătăţii şi agenţiile regionale de sănătate „pentru ca şefii de unităţi să poată lua legătura cu ele şi să poată interveni foarte rapid”, a adăugat el.

Îngrijorarea este în creştere şi în Belgia. Şi mai ales în Flandra, unde mai mulţi medici avertizează cu privire la acest nou flagel al  ploşniţelor. Medicul din Anvers, Yet Ceulemans, a declarat pentru Laatste Nieuws: „Dintre toţi pacienţii noştri, aproximativ unu la sută sunt afectaţi de ploșnițe. Nu există un cod medical pentru ele, astfel încât boala nu este adesea înregistrată oficial în dosarele medicale. Mai mult, persoanele care se confruntă cu această problemă nu se adresează neapărat medicului de familie, fie pentru că le este ruşine, fie pur şi simplu pentru că nu ştiu despre acest lucru”.

Iar specialistul arată spre politicienii care sunt prea permisivi. „Trebuie să acţionăm înainte de a fi prea târziu. Ploșnițele se adună adesea în gospodării modeste care nu au mijloacele necesare pentru a le controla, iar acestea se răspândesc în scurt timp în locurile publice”, spune Ceulemans.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...