7 oameni au fost găsiți morți în două case, lângă Chicago. Tânărul care i-a împușcat s-a sinucis după ce a fost înconjurat de polițiști

Data actualizării: Data publicării:
politist la scena unei crime din chicagoo
Poliția din Chicago caută un tânăr suspectat că ar fi implicat în moartea a şapte persoane. Foto: Profimedia

ACTUALIZARE 09.35. Suspectul a murit după o confruntare cu poliția, după ce reușise să ajungă în Texas. Polițiștii cred că Romeo Nance, în vârstă de 23 de ani, s-a sinucis după ce a fost înconjurat de forțele de ordine, potrivit BBC.

Nance este suspectat și pentru a opta crimă – un bărbat care a fost ucis duminică.

Știrea inițială: Autorităţile dintr-o suburbie a oraşului Chicago, în nordul Statelor Unite, caută un tânăr suspectat că ar fi implicat în moartea a şapte persoane găsite în două case din apropiere.

Luni, „şapte persoane au fost găsite împuşcate mortal”, a declarat Bill Evans, şeful poliţiei din oraşul Joliet, la sud-vest de Chicago, în cursul unei conferinţe de presă transmise de televiziunea americană.

„Căutăm un suspect pe nume Romeo Nance”, de 23 de ani, care locuieşte în imediata apropiere a celor două case în care au fost găsite corpurile, a adăugat poliţistul. Serviciile sale au difuzat imagini cu o maşină şi cu plăcuţa de înmatriculare pe care autorităţile le urmăresc, relatează AFP, citată de Agerpres.

Este acelaşi vehicul care este căutat pentru alte infracţiuni, duminică, atunci când un bărbat a fost ucis şi altul grav rănit de focuri de armă în acelaşi oraş Joliet.

Statele Unite plătesc un preţ foarte mare pentru răspândirea armelor de foc pe teritoriul său şi pentru uşurinţa cu care americanii au acces la ele.

Ţara are mai multe arme individuale decât locuitori: un adult din trei deţine cel puţin o armă şi aproape un adult din doi locuieşte într-o casă în care există o armă.

Consecinţa acestei proliferări este rata foarte mare a deceselor prin arme de foc în Statele Unite, fără comparaţie cu cea din alte ţări dezvoltate.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginea momentului cu Monica Bîrlădeanu şi Valeriu Gheorghiță! Gestul făcut de medic în public i-a lăsat...
Digi FM
Kate Hudson îi dedică o piesă lui Goldie Hawn. „Am prezentat-o pe mama într-un mod în care oamenii nu s-au...
Pro FM
Julio Iglesias, unul dintre bogații Spaniei. Ce avere fabuloasă are artistul și cine e bărbatul care susține...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Oltenia de sub Munte, surpriza anului în turismul românesc. Top 10 destinații în România
Newsweek
8.200 lei bonus la pensie pentru sute de mii de pensionari. Există o singură condiție să iei banii
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”