43 de minute şi 44 de secunde de oroare. Ce conţine materialul video al masacrului Hamas, prezentat de armata israeliană jurnaliștilor
Crime în direct, mult sânge, zeci de cadavre carbonizate şi un soldat decapitat apar într-o compilaţie de materiale audiovizuale, în mare parte nedifuzate până acum, pe care armata israeliană a prezentat-o luni presei internaţionale cu scopul declarat de a face cunoscută oroarea masacrului comis de gruparea islamistă palestiniană Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie şi pentru a dovedi comiterea de „crime împotriva umanităţii”. Materialul video este atât de dur, încât jurnaliștilor nu li s-a permis să-l înregistreze. Pe lângă materialele prezentate de armata israeliană, încep să apară mărturii ale voluntarilor care au ajutat la identificarea victimelor și care descriu crime și violuri abominabile împotriva victimelor teroriștilor Hamas.
Peste o sută de jurnalişti din presa străină - inclusiv de la EFE, care descrie în detaliu cele văzute - au fost convocaţi la o bază militară din nordul Tel Avivului pentru a viziona acest lungmetraj horror de 43 de minute şi 44 de secunde, care însumează imagini surprinse de camerele GoPro pe care unii dintre membrii Hamas le aveau asupra lor în momentul atacului, scrie Agerpres.
Alte imagini provin de la camerele de securitate ale kibbutzurilor unde au avut loc crimele, de la camerele de supraveghere instalate pe drumurile publice, de la camerele de bord şi din videoclipurile înregistrate cu telefoanele chiar de către victime, militari şi angajaţi ai serviciilor medicale.
„Ceea ce se vede în imagini sunt crime împotriva umanităţii”, a apreciat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, înainte de vizionare. „Ele arată că teroriştii Hamas au intrat în Israel cu unicul scop de a ucide civili”, a subliniat el. „De ce ar lua o persoană (o cameră) GoPro (într-un astfel de atac)?”, s-a întrebat Hagari, citat de The Times of Israel. Răspunsul îl dă tot el: „Pentru că este mândru de ceea ce face”.
Teroriști Hamas îmbrăcați în uniforme israeliene
Într-una dintre înregistrări, membri ai Hamas îmbrăcaţi în uniforme IDF (armata israeliană) fac semn maşinilor că pot să treacă, după care deschid focul şi ucid pasagerii, relatează The Times of Israel. Cadavre scoase din autovehicule şi lăsate în mijlocul drumului, după ce membri Hamas scotocesc printre bunurile celor ucişi şi, în unele cazuri, fură maşinile ciuruite de gloanţe şi pline de sânge.
Într-o altă înregistrare, făcută după încheierea unui atac, o israeliancă încearcă să identifice cadavrul parţial carbonizat al unei femei, care are rochia ridicată şi nu poartă lenjerie intimă. General maiorul Mickey Edelstein, care a organizat un briefing cu jurnaliştii străini după vizionarea materialelor, a declarat că „avem dovezi” de viol, dar „nu vi le putem prezenta”, refuzând să intre în detalii, scrie The Times of Israel.
Publicaţia israeliană, care a estimat la 200 numărul jurnaliştilor străini care au văzut materialele audiovizuale, a relatat că ziariştilor nu li s-a permis să înregistreze vizionarea.
De altfel, o voluntară care a participat la acțiunea de identificare a victimelor atacului Hamas a vorbit despre crimele petrecute acolo și a spus că a văzut femei de toate vârstele violate până la punctul în care le-au fost rupte oasele, potrivit mărturiei publicate de corespoendenta unor publicații occidentale în Orientul Mijlociu.
Voluntara a descris victime împușcate în cap, arse, mutilate, decapitate, împucate de nenumărate ori, din „pură cruzime”, pentru că erau demult decedate.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ucis în fața copiilor săi
Potrivit EFE, una din înregistrările cel mai greu de digerat şi care a stârnit o mare emoţie în rândul reporterilor din sală, a fost cea în care poate fi văzut un tată cu cei doi băieţi ai săi, de 10 şi 12 ani, abia treziţi din somn, încă în pijamale, care ies să se refugieze în buncărul din curtea casei lor dintr-unul din kibbutzurile aflate foarte aproape de Fâşia Gaza, când aud împuşcături şi explozii.
Doi membri ai Hamas înarmaţi până în dinţi îi văd intrând şi aruncă o grenadă în direcţia buncărului. Tatăl acţionează ca un scut uman pentru a-şi proteja copiii. Băieţii ies plângând, un membru al Hamas îi duce în casă şi le oferă apă şi Coca-Cola din frigiderul familiei, în timp ce copiii, în stare de şoc, plâng şi ţipă.
„De ce sunt în viaţă? De ce sunt în viaţă?”, strigă printre suspine băiatul cel mare, în timp ce încearcă să-şi consoleze fratele, care îi spune că nu vede cu un ochi. Secvenţa şocantă îmbină ceea ce a fost surprins de camerele de securitate din interiorul casei şi cele ale kibbutzului, amplasate în curtea exterioară.
Câteva minute mai târziu, se vede sosind mama copiilor, însoţită de doi paznici de kibbutz, care găsesc cadavrul tatălui în uşa buncărului. În această înregistrare fără sunet, ţipătul tăcut de durere al femeii transcende ecranul şi imediat se poate vedea cum paznicii încearcă să o calmeze, să-i acopere gura ca să nu fie auzită şi o duc undeva la adăpost, descrie EFE.
„Am sânge de evreu pe mâini. Sper că sunteţi mândri de mine”
Astfel se încheie această înregistrare, dar urmează zeci de înregistrări video cu alte atacuri asupra caselor din kibbutzurile aflate în apropierea enclavei palestiniene sau cu masacrul de la festivalul de muzică electronică de la Reim: mulţi s-au ascuns în toaletele portabile sau sub maşini, miliţienii Hamas i-au împuşcat fără milă, asigurându-se că nu scapă cu viaţă.
O mare parte dintre imagini au fost extrase - după ce au fost analizate în prealabil de autorităţi - de pe camerele GoPro purtate asupra lor de cei aproximativ 1.500 de membri ai Hamas care au murit în luptele cu trupele israeliene.
De acolo au fost recuperate cele mai dure fragmente, potrivit EFE: într-o înregistrare se vede cum membri Hamas ucid o tânără care se ascunde sub o masă, implorându-i să nu o omoare, sau cum omoară un bărbat, în timp ce strigă în arabă „Allahu Akbar” (Dumnezeu este mare).
Se aude şi cum un membru al Hamas îşi sună părinţii aflaţi în Gaza de pe telefonul uneia dintre victimele sale. „Uitaţi-vă la fotografiile pe care vi le-am trimis pe Whatsapp. Am omorât zece. Am sânge de evreu pe mâini. Sper că sunteţi mândri de mine”, le spune părinţilor săi, care speriaţi şi plângând îi cer să vină acasă.
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a recunoscut că în ultimele zile s-au confruntat cu „dilema” dacă să arate şi să difuzeze aceste imagini, dar a clarificat că ele fac parte din procesul intern de care Israelul are nevoie pentru a „înţelege de ce este în război”.
„Nu are nimic de-a face cu palestinienii sau islamul, este vorba de a nu permite terorii să guverneze”, a spus Hagari, într-o referire la Hamas, care conduce Fâşia Gaza din 2007.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : Bogdan Păcurar
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News