Galerie Foto 40 de morți în Brazilia, unde situația este "extrem de critică" din cauza ploilor. Stare de urgență în cinci orașe de coastă

Data actualizării: Data publicării:
inundatii in brazilia
40 de morți în Brazilia, unde situația este "extrem de critică" din cauza ploilor. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a survolat luni zona unde inundaţiile şi alunecările de teren au dus la cel puţin 40 de morţi în statul Sao Paulo (sud-est), potrivit ultimului bilanţ al autorităţilor.

"Este important să lucrăm împreună (...) Trebuie să ne rugăm pentru victime, dar şi să nu mai plouă ca să putem începe reconstrucţia", a declarat şeful statului într-o conferinţă de presă, la scurt timp după zborul său cu elicopterul în zona dezastrului după ploile puternice de duminică.

Institutul naţional de meteorologie a emis o alertă pentru noi ploi abundente în regiune în următoarele zile.

La Sao Sebastiao, oraş de coastă situat la 200 de kilometri de Sao Paulo, capitala economică a Braziliei, peste 50 de case au fost măturate de o alunecare de teren. În această localitate cu aproximativ 90.000 de locuitori au fost înregistrate 39 din cele 40 de decese confirmate, potrivit ultimului bilanţ oficial raportat luni după-amiaza târziu, date care s-ar putea înrăutăţi în curând. "Aproximativ 40 de persoane încă nu au fost găsite", a declarat pentru CNN Brazilia Michelle Cesar, şefa departamentului de pompieri din Sao Paulo.

40 de morți în Brazilia, unde situația este
40 de morți în Brazilia, unde situația este "extrem de critică" din cauza ploilor. FOTO: Profimedia Images

Un alt deces, cel al unei fetiţe, a fost înregistrat mai la nord, în oraşul de coastă Ubatuba.

Peste 1.730 de persoane au fost evacuate, iar 766 au rămas fără adăpost, potrivit autorităţilor, care au desfăşurat 500 de salvatori, soldaţi şi poliţişti pentru a participa la căutări şi a veni în ajutorul celor sinistraţi.

A fost declarată stare de urgenţă în cinci oraşe de coastă unde alunecările de teren au distrus drumurile, îngreunând accesul în regiune. În 24 de ore, în Sao Sebastiao a plouat de două ori mai mult decât media lunară pentru această staţiune turistică foarte aglomerată în acest weekend de carnaval. Volume "excepţionale" de precipitaţii care "au doborât recorduri", a subliniat primarul oraşului, Felipe Augusto, descriind o situaţie "extrem de critică".

"Întregul proces de reconstrucţie va fi foarte lung, din cauza pagubelor la şosele. Sunt cartiere în continuare izolate. Prioritatea în acest moment este de a căuta persoanele în viaţă. Toţi sunt mobilizaţi pentru a găsi supravieţuitori sub dărâmături", a adăugat edilul oraşului în cursul conferinţei de presă alături de Lula da Silva.

Preşedintele de stânga a îndemnat la unitate alături de unul dintre adversarii săi politici, guvernatorul de Sao Paulo Tarcisio de Freitas. Acesta din urmă este un fost ministru al ex-preşedintelui de extremă-dreaptă Jair Bolsonaro, pe care Lula da Silva, 77 de ani, l-a bătut la limită în alegerile din octombrie. "Este important să nu mai construim case în locuri în care oamenii riscă să moară din cauza ploilor puternice", a spus şeful statului.

Centrul naţional de supraveghere şi alertă a dezastrelor naturale din Brazilia (Cemaden) estimează că 9,5 milioane de oameni trăiesc în zone expuse la alunecări de teren sau inundaţii, multe dintre ele în "favelas" - mahalale - lipsite de structuri sanitare de bază. Brazilia, care suferă de efectele schimbărilor climatice, este afectată de dezastre naturale repetate, cum a fost în februarie 2022 la Petropolis, în statul Rio de Janeiro, unde peste 230 de persoane au murit în urma ploilor abundente. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri