Prim-ministrul Japoniei a fost confirmat cu Covid-19

Data actualizării: Data publicării:
Fumio Kishida
Prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul nipon, Fumio Kishida, s-a îmbolnăvit de Covid-19 și suferă de febră și de tuse, a anunțat, duminică, guvernul de la Tokyo, conform Reuters. Kishida, care tocmai a revenit dintr-o vacanţă de o săptămână, urma să se întoarcă la muncă de luni, având prevăzută şi o călătorie în străinătate pentru săptămâna viitoare.

Sâmbătă, oficialul nipon a făcut febră şi a început să tuşească. Duminică dimineaţă a făcut un test PCR al cărui rezultat a fost pozitiv.

Japonia a trecut printr-o creştere record a cazurilor de îmbolnăviri de Covid în lunile iulie şi august, situaţie care a afectat serios sectorul comercial al celei de-a treia economii a lumii, deşi mortalitatea a rămas relativ scăzută iar perturbările suferite de economie au fost de mai mică amploare decât cele suferite de alte economii avansate.

Economia Japoniei a înregistrat o creştere de 2,2% în cel de-al doilea trimestru, o revenire mai lentă decât a fost prevăzut după restricţiile anti-Covid, pe fondul incertitudinilor cu privire la capacitatea consumului de a susţine această recuperare.

Autorităţile au evitat regimul strict de lockdown impus de China şi de alte ţări în perioada pandemiei, bizuindu-se pe folosirea pe scară largă a măştilor sanitare şi a distanţării sociale pentru a menţine un număr cât mai scăzut al infecţiilor.

Premierul Kishida urma să participe la Tokyo International Conference on African Development (TICAD) ce începe vineri, în Tunisia şi apoi urma să susţină o serie de vizite în Orientul Mijlociu. Având în vedere infectarea cu coronavirus, şeful guvernului nipon ar putea participa online la conferinţa TICAD, scrie Reuters, citat de Agerpres.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri