Dacă astăzi meridianul Greenwich este referința internațională pentru oră și longitudine, n-a fost întotdeauna așa. În secolul al XIX-lea, Franța ar fi vrut să impună lumii meridianul Parisului. Dar nu a avut succes.
11 martie 1911. Această dată nu este înscrisă în cărțile de istorie, dar în acea dimineață, francezii au dormit cu 9 minute și 21 de secunde mai mult. Această falie spațio-temporală se bazează pe o realitate foarte concretă: Franța și-a aliniat în sfârșit ora după cea a meridianului Greenwich.
Pentru a înțelege de ce, trebuie să ne întoarcem în secolul al XIX-lea. Franța trăia cu o multitudine de ore locale, decise de ceasuri solare și deci de longitudinea locului respectiv. Când era 10:00 la Paris, la Rennes nu era, de exemplu, decât 9:44. Nu era nimic grav într-o societatea care avea calul drept mijloc de locomoție, dar odată cu dezvoltarea telegrafului și a căilor ferate, prin Revoluția industrială, a devenit necesară o armonizare. În 1841, legea din 14 martie instituia în Franța și în Algeria ora Parisului, în ciuda reticențelor exprimate în provincie.
Franța și-a apărat prost meridianul
În 1883 o Conferință internațională de geodezie se reunește la Roma, în preambulul unei conferințe internaționale prevăzute la Washington în 1884, pentru a alege un meridian unic de referință. Subiectul este discutat în capitala italiană, dar Franța și-a apărat foarte prost meridianul din Paris, pe care voia să-l impună lumii în detrimentul Greenwich.
În 1884, în Statele Unite, unde urma să fie oficializată această alegere, bătălia era deja pierdută. Francezii o știau prea bine, dar au vrut cu orice preț să evite Greenwich-ul, așa că în loc să apere candidatura meridianului Parisului, au încercat să impună un alt meridian de referință, un meridian neutru.
Din nou bătălie pierdută: din cele 25 puteri prezente, un singur stat a votat contra favoritului Greenwich (San Domingo), iar Brazilia și Franța s-au abținut.
De ce Greenwich?
Meridianul Greenwich își trage numele de la o localitate de la periferia Londrei. Avantajul lui era că navigația internațională deja opera majoritar cu ajutorul unor hărți maritime care luau ca referință acest meridian. Portul Londra era pe atunci cel mai mare pe plan mondial.
În anii care au urmat, statele își aleg orele legale referindu-se la Greenwich și la sistemul cu 24 de fusuri orare. Însă Franța, dată fiind și vechea sa rivalitate cu Anglia, instituie propria sa oră legală în 1891 având ca referință meridianul Parisului, care avea un decalaj față de Greenwich de... 9 minute.
Cum au cedat francezii în fața englezilor
Până în 1911, francezii au folosit meridianul Parisului, dar în cele din urmă au cedat. De ce? Se pare că Turnul Eiffel a jucat un rol esențial. Aici s-au dezvoltat experiențele de transmisiuni fără fir. Prin transmiterea unor semnale orare pe mari distanțe se putea determina precis longitudinea pe mare. Iar dacă Franța voia să joace un rol internațional de prim-plan în domeniul orei, era clar că trebuie să se alinieze ea însăși la ora mondială.
Iar asta s-a întâmplat printr-o lege dată la 9 martie 1911, care, pentru a evita orice referire la Greenwich, spunea că noua oră franceză este cea a Parisului, dar întârziată cu 9 minute și 21 de secunde. Astfel, nu era recunoscută capitularea în fața englezilor.
Iar o legendă s-a tot transmis de atunci. Dacă francezii au cedat în privința meridianului Greenwich este pentru că englezii ar fi promis că se vor converti la sistemul nostru metric. „Guvernul englez s-a arătat dispus să trateze problema pe baza unor concesii reciproce, promițând să adopte sistemul metric în contrapartidă cu adoptarea meridianului Greenwich de către Franța”, scria un jurnalist în presa vremii.
Doar că era o exagerare. Adoptarea sistemului metric francez de către englezi a fost într-adevăr o chestiune menționată la conferința de la Roma din 1883, dar englezii nu și-au luat niciodată acest angajament.
Redactor: Luana Păvălucă
