Vodafone, un peşte mare, greu de înghiţit, curtat de unul şi mai mare: AT&T. Achiziţia ar reprezenta intrarea americanilor pe piaţa europeană

Data publicării:
vdf-1

Vodafone, gigantul britanic care a obişnuit piaţa cu preluări ale rivalilor, devine la rândul său pradă: ar putea fi preluat de americanii de la AT&T, al doilea mare jucător pe piaţa de peste Ocean. Oferta concretă ar putea veni anul viitor, iar până atunci se pregăteşte terenul. Americanii fac calcule, decid ce ar vrea să păstreze de la Vodafone şi ce nu.

Problema este dacă Vodafone este interesată ca din vânător să se transforme în vânat. Până acum, britanicii s-au extins agresiv şi nu au avut teamă să înghită chiar şi peşti mai mari.

Vodafone ar fi biletul de intrare al AT&T în Europa. Britanicii domină alături de Orange piaţa telecomunicaţiilor de pe continent, aşa că americanii s-au orientat bine. Au identificat şi o oportunitate foarte mare de creştere: piaţa serviciilor de internet mobil, care avansează mai încet decât cea americană. Este o oportunitate uriaşă, iar Europa este o pată neagră pe harta AT&T.

Potrivit Bloomberg, cele două companii nu au început oficial discuţiile. Conducerea AT&T se loveşte de reticenţa investitorilor săi, care nu sunt prea încântaţi de o extindere spre continentul european unde reglementările în domeniu sunt mult mai dure.

Tranzacţia ar fi uriaşă: Vodafone are venituri de peste 50 de miliarde de euro, la jumătate faţă de AT&T. Cu toate acestea, va fi un peşte greu de înghiţit, iar pe masă ar trebui puse sume de ordinul sutelor de miliarde.

AT&T este cu ochii pe Vodafone încă de la începutul anului. Iniţial, AT&T se gândise să facă echipă cu Verizon în acest scop. AT&T ar fi preluat partea europeană a Vodafone, iar Verizon - componenta americană. Până la urmă, Verizon a preferat să trateze direct cu Vodafone şi i-a cumpărat partea într-o tranzacţie de 130 de miliarde de dolari. Vodafone a pierdut astfel piaţa americană, dar a făcut rost de bani pentru investiţii viitoare.

Întreaga istorie a Vodafone este marcată de achiziţii foarte mari. Operatorul britanic a reuşit acum mai bine de un deceniu să facă cea mai mare tranzacţie din piaţa de telecom prin preluarea concurentului direct Mannesmann, pentru suma de 150 de miliarde de euro. Tranzacţia a rămas neegalată până acum. De curând, Vodafone a făcut o altă achiziţie germană: a preluat cel mai mare operator de cablu, Kabel Deutschland, pentru 7,7 miliarde de euro.

Business Club

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa