VIDEO. Profesor economie: România urmează greșelile Greciei

Doru Cireaşă Data actualizării: Data publicării:
Black-Friday

Dacă o persoană se împrumută excesiv, aceasta va trebui să facă față plăților la bancă. Un Guvern niciodată nu va răspunde în fața populației pentru îndatorarea țării. România va intra la un moment dat într-o groapă mai mare decât este cazul, a avertizat, marți, Cristian Păun, profesor de economie la ASE București.

Creșterea economică a României este una nesănătoasă și nu trebuie să bucure pe nimeni căci reprezintă o amanetare a viitorului, spune profesorul de economie la emisiunea ”În fața ta”, difuzată marți la Digi24.

 

Opiniile profesorului răcoresc orice entuziast încântat de ritmul ridicat de creștere economică. El spune că datoria publică a României s-a dublat in ultimii ani de la 20% din PIB la 40% din PIB iar îndatorarea a mers în consumul guvernamental. Opinia lui Păun este interesantă. În cifre actuale creșterea datoriei de 20% din PIB reprezintă aproximativ 34 miliarde euro. Dacă raportăm suma la 10 ani rezultă că un stimul de 3,4 miliarde euro a venit anual nu atât dintr-o creștere economică propriu-zisă a României, cât din împrumuturi.

”Datoria publică a crescut în ultimii ani cu miliarde de euro și nu avem un kilometru de autostradă. Noi expandăm datoria publică și aruncăm cu banii pe fereastră”, spune el. România este ca vecinul care îl vezi pe geam că își bagă în casă o plasmă, o canapea nouă și îți spui ”ce creștere economică are vecinul”, spune profesorul de la ASE.

Întrebat dacă vede vreo similitudine cu situația Greciei anterioară crizei din această țară, Păun confirmă. ”Grecia greșeeala aceasta a făcut-o. S-a supraîndatorat alimentând cheltuieli care au avut efect de antrenare foarte scăzut. Dau un exemplu. Din cele 170 miliarde euro la momentul izbucnirii crizei, vreo două miliarde euro Grecia le cheltuise pe modernizare închisori, ca să nu vorbim de al 13 -lea salariu”. Când vorbește de capacitatea de ”antrenare” a unor cheltuieli Păun se referă la cele care, odată efectuate, crează efecte de multiplicare în alte domenii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri