Victoria unui român în lupta cu banca. Pauză la plata ratelor

Data publicării:
8 BANI LEI

Traian Gări, din Buzău, a dat în judecată banca anul trecut, pentru clauze abuzive în contractul de credit. Iar anul acesta, pentru că nu-şi mai putea plăti rata de peste 3.800 de lei, a făcut şi o cerere de suspendare a plăţii, pe care judecătorii i-au acceptat-o.

Traian Gări: Cel mai corect era să nu mai plătim nimic, până nu se termină procesele. Trebuie să continuăm contractul ăsta, dar în condiţiile în care a fost făcut.

Procedura la care Traian Gări a apelat ca să nu mai plătească temporar ratele se numeşte ordonanţă preşedinţială.

Marius Coltuc, avocatul clientului: În momentul în care nu mai poţi să achiţi efectiv ratele, poţi să soliciţi suspendarea acestora până se judecă procesul pe fond cu banca.

Procedura este nou intrată în vizorul clienţilor băncilor, care până acum au tot încercat să negocieze eşalonarea plăţilor. De regulă, fără succes. Aşa că, de la începutul anului, sute de astfel de cereri de suspendare a plăţii au fost depuse în instanţe. Cele mai multe vin de la cei cu credite în franci şi care acum plătesc rate duble faţă de acum opt ani. Clienţii trebuie, însă, să plătească în plus pentru a obţine o ordonanţă preşedinţială.

Marius Coltuc, avocatul clientului: Undeva la 10 lei taxa judiciară de timbru, mai există costurile de avocat, în jur de 400-500 de lei şi, ca durată - în jur de o lună, o lună şi jumătate.

Băncile comerciale insistă că vor să se înţeleagă individual cu clienţii, deşi în practică acest lucru nu se observă. Şi Banca Naţională recomandă clienţilor să-şi rezolve problemele fără ajutorul instanţelor.

Alexandru Păunescu, Direcția juridică a BNR: Aceste proceduri judiciare durează şi costă mult. Este necesar ca părţile să aibă o predispoziţie spre dialog, ceea ce nu întotdeauna este cazul.

Liviu Stancu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei: Sunt persoane care nu mai vor să-şi achite obligaţiile faţă de bancă şi rostesc cu maximă uşurinţă anumite solicitări de intervenţie a statului.

Potrivit statisticilor BNR, aproape 710.000 de români au restanţe mai mari de o lună la bănci, iar suma se apropie de 11,5 miliarde de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...