Un sfert dintre angajaţii români lucrează la stat

Data publicării:
angajati_retele

Sunt 4,7 milioane de salariaţi cu normă întreagă în România, arată datele Ministerului Muncii. Dintre aceştia, aproape 3 milioane şi jumătate sunt angajaţi în mediul privat, iar restul de 1,2 milioane lucrează la stat. Iar aceştia din urmă au, în medie, salarii mai mari decât ale românilor care lucrează în mediul privat.

Educaţia este domeniul cel mai mare. Aproape 300.000 de oameni lucreza în grădiniţele, şcolile sau facultăţile de stat. Acest număr cuprinde atât profesorii cât şi ceilalţi angajaţi din instutuţiile de învăţământ. Armata, Poliţia şi Jandarmeria au în schimb 260.000 de angajaţi. În administraţia publica locală lucreaza 200.000 de oameni, în vreme ce spitalele din toată ţara au 160.000 de angajaţi, fie că sunt medici, asistente sau personal TESA.

În educaţie, numărul mare de angajaţi face ca orice majorare salarială să aibă un impact mare atât asupra bugetului, cât şi asupra economiei. Anul trecut salariile din învăţământ au crescut în două tranşe: cu 5% în septembrie şi cu 15% în decembrie. Chiar şi aşa, profesorii au continuat să fie nemulţumiţi şi au ameninţat şi anul acesta cu boicotarea examenelor.

Datele Ministerului Muncii arată că angajaţii din şcolile generale şi licee câştiga în medie 2.700 de lei pe luna, în vreme ce în universităţi câştigul mediu este de peste 4.200 de lei pe lună.

Diferenţe salariale asemănătoare există şi între diverşi funcţionari ai statului. În vreme ce angajaţii administraţiei centrale câştiga în medie 4.000 de lei pe lună, cei din administraţia locală, adică din primării şi consiliile judeţene primesc în medie 2.600 de lei pe lună.

Angajaţii din al doilea domeniu ca mărime, cel al Apărării şi Ordinii Publice, câştiga şi mai puţin decât cei din şcoli şi primării, mai puţin de 2.600 de lei. În spitale, medicii, asistentele şi ceilalţi angajaţi câştiga în medie 3.000 de lei pe lună. Salariile celor 160.000 de oameni care lucrează în sistemul sanitar au crescut anul trecut cu 25%.

Demnitarii sunt angajaţii statului care câtigă cei mai mulţi bani, peste 9.200 de lei pe lună, în vreme ce un diplomat ia peste 8.100 de lei.

În urma majorărilor salariale acordate anul trecut mai multor categorii de bugetari, cheltuielile de personal ale statului au crescut 10,2% în prima jumătate a acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri