VIDEO. Capcane pentru șoferi pe A3: spații de servicii blocate cu sârmă ghimpată, la 9 ani de la inaugurare

Data actualizării: Data publicării:
Intrare în spațiu de servicii de pe A3 blocată cu sârmă ghimpată.
Pe A3 București-Ploiești, doar două spații de servicii funcționale. Restul sunt închise și periculoase

La 9 ani de la inaugurarea Autostrăzii București-Ploiești, cele mai multe dintre spațiile de servicii sunt închise și, chiar și așa, periculoase. Intrările în locurile amenajate cu parcări și toalete sunt blocate de bariere din sârmă ghimpată. Jurnalistul Digi24 Alexandra Dinu a făcut un drum dus-întors pe autostradă și a văzut cu ce se confruntă șoferii care, deși sunt anunțați prin indicatoare rutiere succesive că urmează spațiu de serviciu, nu au unde intra.

Alexandra Dinu, jurnalist Digi24: Tocmai ce am intrat pe autostrada A3, București-Ploiești. Scopul nostru este să vedem cât de funcționale sunt spațiile de servicii.

Suntem anunțați de indicatoare că urmează spațiu de servicii. De la distanță, din ce ne dăm seama, având în vedere că sunt oameni, înseamnă că e deschis. Deci este funcțional.

Mergem mai departe.

Am ajuns la cel de-al doilea spațiu de servicii de pe autostradă. Este închis. Foarte interesant este cum au ales autoritățile să semnalizeze că nu se poate intra aici - prin sârmă ghimpată - un adevărat pericol, în special pentru motocicliști. Dacă nu sunt atenți, aici cu siguranță pot avea loc accidente.

La următorul spațiu, șocant, nu este nimic... niciun loc de parcare. Asta chiar e interesant... Dacă vii cu viteză foarte mare și dacă te bazezi că găsești ceva aici, poți să ai parte de un accident.

Șoferiță: Poți veni cu viteză de pe autostradă și să intri în ceva

Semnul indică clar: în 250 de metri putem să oprim și să mergem la toaletă.

Aici există un spațiu foarte mic prin care s-au strecurat șoferii către spațiul de servicii, dar s-au blocat, pentru că în partea cealaltă, la ieșire, este închis.

Reporter: Pe unde ieșiți acum?
Șofer: Vedem, o luăm înapoi. Și în partea cealaltă este sârmă ghimpată.
Reporter: E normal?
Șofer: Nu e.
Șoferiță: Cu lanțuri, cu crengi, cu ceva...
Reporter: Sârmă ghimpată...
Șoferiță: Da, da. Foarte din scurt am văzut, și poți veni cu viteză de pe autostradă și să intri în ceva. Am avut noroc că era o mașină în fața noastră și am observat că s-a oprit, altfel...

Și gata, am ajuns la Ploiești. Pe scurt, am găsit un singur spațiu de servicii funcțional. Ne întoarcem spre București, să vedem cum e situația și pe celălalt sens de mers al autostrăzii.

Aici putem vorbi de o capcană. Este foarte aproape de ieșirea de pe autostradă. Este tot sârmă ghimpată. Un șofer care a venit în weekend în această zonă și-a zgâriat mașina.

Pe A3 București-Ploiești, doar două spații de servicii funcționale. Restul sunt închise și periculoase

Șofer: M-am bazat pe indicatoarele rutiere, dar când am ieșit de pe autostradă pe acea bretea specială, am dat peste o sârmă ghimpată, și mi-am zgâriat mașina.
Reporter: Dacă era noapte?
Șofer: Era mai rău, o rupeam cu totul, daunele erau mai mari.

Concluzia excursiei dus-întors pe autostrada A3 București-Ploiești: doar două spații de servicii funcționale și restul închise și periculoase.

Sorin Ene, pilot de drift: Să spunem că un conducător auto vede semnalizarea și nu intră, în ultimul moment își va relua drumul și se va încadra din nou pe banda de de circulație de pe autostradă, moment în care poate veni cineva din spate și impactul este greu de evitat.

Digi24 a cerut un punct de vedere referitor la situația spațiilor de servicii de pe Autostrada București-Ploiești și Companiei de Drumuri. Până acum nu am primit un răspuns.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri