Schemă de ajutor guvernamental pentru transportatori: 13 bani la litrul de combustibil, acordat până la 31 decembrie 2024

Data actualizării: Data publicării:
camioane la protest
Restricții de tonaj, luni, pe mai multe sectoare de autostrăzi, drumuri expres și naționale Foto: Profimedia

Ministerul Finanţelor anunţă, vineri, o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil, pentru a veni în sprijinul operatorilor de transport rutier. Un proiect de Hotărâre de Guvern a fost supus dezbaterii publice. Valoarea ajutorului este de 13 bani pe litrul de combustibil şi se acordă până la 31 decembrie 2024.

„Ajutorul de stat va fi acordat sub forma unui grant acordat operatorilor economici licenţiaţi în România, care desfăşoară activităţi de transport rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost şi transport de persoane„, anunţă, vineri, Ministerul Finanţelor, într-un comunicat de presă citat de News.ro.

Potrivit documentului citat, bugetul schemei de ajutor de stat este de 180 de milioane de lei pentru un număr estimat de 4000 de operatori economici.

„Sunt tot mai multe firme de transport care nu au posibilitatea absorbţiei creşterii costurilor de operare, presiunea preţului la carburant aducând costuri suplimentare imediate care pot determina insolvenţa sau chiar falimentul. Este o măsură temporară de sprijin, în contextul în care, în imaginea de ansamblu, ele sunt interconectate cu alte sectoare economice, cum sunt producţia, comerţul, agricultura şi turismul. Este un mod prin care, indirect, facilităm transportul materiilor prime, produselor finite, echipamentelor şi persoanelor, pentru a asigura funcţionarea eficientă a întregii economii. Avem o viziune clară în a construi scheme pentru investiţii care să stimuleze dezvoltarea şi să susţină progresul economic. Însă, în acelaşi timp, trebuie să recunoaştem importanţa echilibrului şi a abordării integrate, acolo unde putem lua decizii care generează efect multiplicator”, a explicat ministrul Marcel Boloş.

Potrivit datelor transmise de către oficialii ministerului, sunt eligibili pentru compensarea creşterii accizei la motorină operatorii economici care îndeplinesc cumulativ la momentul depunerii cererii de compensare a creşterii accizei la motorină, următoarele condiţii:

a) deţin licenţă comunitară eliberată în România;
b) deţin cel puţin un vehicul eligibil;
c) nu sunt declaraţi inactivi potrivit prevederilor Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, sau nu se află în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii;
d) nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport desfăşurată cu vehiculele eligibile, cu excepţia celor care efectuează transport public local de persoane;
e) nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate conform prevederilor legale în vigoare;
f) alimentează vehiculele eligibile de la staţiile de distribuţie ale operatorilor economici înregistraţi potrivit Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de comercianţi en détail de produse energetice sau de la parteneri contractuali care au ca furnizori staţiile de distribuţie anterior menţionate, utilizând un card de gestiune a alimentărilor sau un inel emiţător/receptor sau din rezervoarele pentru consum propriu deţinute la punctele lor de alimentare sau de parteneri contractuali care deţin rezervoare, prin intermediul unor dispersoare electronice pentru distribuţie.

Ministerul Finanţelor anunţă că operatorul economic poate depune o cerere de compensare a creşterii accizei la motorină pentru un trimestru calendaristic, în primele 30 zile ale trimestrului următor celui pentru care se solicită plata ajutorului de stat.

„Se poate solicita ajutor de stat pentru toate vehiculele eligibile deţinute în cursul trimestrului pentru care se solicită compensarea, în baza unei cereri de compensare, depusă la Autoritatea Rutieră Română, începând cu prima zi a trimestrului următor celui pentru care se emite cu 30 de zile lucrătoare înaintea publicării în Monitorul Oficial a prezentei hotărâri”, a mai precizat Ministerul Finanţelor.

Instituţia anunţă că Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, vor încheia un protocol de colaborare pentru transmiterea informaţiilor referitoare la operatorii economici, necesare pentru evaluarea cererii.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri