Ryanair anunță noi schimbări importante cu privire la bagaje

Data actualizării: Data publicării:
avioane ryanair
Ryanair nu va mai oferi zboruri la prețuri mici din cauza prețului crescut la combustibil, a declarat pentru BBC șeful companiei aeriene. FOTO: Facebook Ryanair

Ryanair amână implementarea noii politici de bagaje până la mijlocul lui ianuarie 2018, potrivit unui comunicat publicat astăzi. În luna septembrie, gigantul low-cost a anunțat că nu va mai permite accesul la bordul avioanelor cu două bagaje gratuite începând cu 1 noiembrie.

Ryanair a precizat că va amâna implementarea noii sale politici pentru bagajele de avion până la 15 ianuarie 2018. „Clienții vor beneficia de mai mult timp pentru a se obișnui cu schimbările, în special în perioada aglomerată de Crăciun”, arată compania.

Noua politică de bagaje a Ryanair include reducerea tarifelor pentru bagajele înregistrate (de la 35€ la 25€) pentru a încuraja mai mulți clienți să-și înregistreze valiza și să reducă volumul bagajelor transportate în cabină”, precizează gigantul low-cost.

Vom amâna implementarea noilor reguli ale politicii de bagaje până la 15 ianuarie 2018 pentru a le permite clienților să se familiarizeze cu schimbările aduse. Din ianuarie le vom restricționa clienților fără prioritate transportarea la bord a unui singur bagaj de mână mic (bagajul mare de cabină va fi depozitat la cala pentru bagaje, în mod gratuit, la poarta de îmbarcare) ceea ce va accelera îmbarcarea pentru zboruri și va elimina întârzierile. Deja am introdus prima etapă din implementarea noii politici pentru bagaje, care le oferă clienților noștri tarife mai mici pentru bagaje la o suplimentare cu 33% a greutății tolerate. Aceasta va duce la la diminuarea numărului clienților care se prezintă cu 2 bagaje de mână la porțile de îmbarcare, fapt care cauzează întârzieri de zbor.  Noua politică pentru bagaje va fi implementată pentru toate călătoriile de după 15 ianuarie 2018 și sperăm că, clienții noștri se vor bucura de economiile oferite de această politică pentru bagaje simplificată”, a declarat Kenny Jacobs, Ryanair.

Ryanair a anunțat următoarele schimbări ale politicii pentru bagaje, pentru toate zborurile:

Din 6 septembrie 2017:

Tariful pentru bagajul înregistrat a fost redus de la 35€/£ la 25€/£ pentru toate bagajele.

Greutatea tolerată a crescut de la 15kg la 20kg pentru toate bagajele

Din 15 ianuarie 2018:

Doar Clienții cu Prioritate (incluzând Plus, Flexi Plus & Family Plus) vor putea să transporte două bagaje de mână în aeronavă* (*Îmbarcarea Prioritară poate fi achiziționată la doar 5 €/£ în momentul rezervării sau adaugată ulterior rezervării pentru 6 €/£ și este disponibilă cu până la o oră înainte de ora programată de plecare).

Restul clienților (fără Prioritate) vor putea să-și transporte în cabină doar un bagaj mic de mână, în timp ce al doilea bagaj (mai mare) va trebui trimis la cala de bagaje (gratuit) la poarta de îmbarcare.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri