Taxa auto va putea fi recuperată mai uşor de cei care au plătit-o sub diferite forme. Șoferii nu vor mai trebui să anexeze la dosar şi copii ale cărții de identitate și certificatului de înmatriculare a autovehiculului, potrivit profit.ro.
Mai exact, taxa auto ar putea fi restituită doar pe baza unei cereri şi a dovezii de plată. Aceste date există în bazele de date ale Fiscului şi Ministerului de Interne aşa că pentru a rezolva o cerere de restituire, cei de la ANAF vor interoga cele două baze de date. Această procedură a fost stabilită anul trecut de Guvern prin ordonanță de urgență, însă la acest moment încă se pregătesc mai multe modificări.