Planuri pentru Centura Capitalei. 4 benzi între Jilava și Chiajna și o premieră: intersecție pe trei niveluri

Data publicării:
centura capitalei trafic
Șoseaua de centură a Capitalei este sufocată de traficul intens Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Se fac planuri pentru lărgirea la patru benzi a încă 15 kilometri din Centura Capitalei, între Jilava și Chiajna. Compania de Drumuri va lansa cât de curând la licitație modernizarea centurii de sud a Capitalei, între DN5 și autostrada spre Pitești.

În premieră, pe această secțiune vor fi realizate intersecții pe trei niveluri și va fi construită și o parcare pentru camioane.

Valoarea proiectului este estimată la 670 de milioane de lei.

Centura Capitalei are 72 de kilometri. Aproape jumătate din centură are în prezent două benzi pe sens.

Ce se întâmplă cu Centura Capitalei

„Ne-am propus ca până la sfârşitul anului să înceapă lucrările pe toate cele trei tronsoane de autostradă de Centură a Bucureştiului din zona de sud, astfel încât într-un timp cât mai scurt să reuşim construcţia autostrăzii”, declara premierul la sfârșitul lunii trecute, subliniind că probabil Bucureștiul este singura capitală din Uniunea Europeană care nu are autostradă de centură.

Ministrul transporturilor a prezentat recent, la Digi24, situația Centurii București.

„Inelul de centură a Capitalei are 102 km. Sectorul de sud are trei tronsoane, total 52 de km.

Tronsonul 1 are termen de predare a proiectului tehnic și vom emite ordinul de începere a lucrărilor până la sfârșitul anului.

La tronsonul 2 au început lucrările pe o secțiune și vom da ordin de începere și pe diferența de 14 km, dar din păcate, pe tronsonul 3, antreprenorul nu a predat proiectul la timp, i-am aplicat o penalitate, sperăm să se trezească și să avem toate cele trei tronsoane în lucru până la sfârșitul acestui an.

În ceea ce privește sectorul de nord, cu cei 50 de km, avem un tronson pentru care am semnat contractul de proiectare și execuție și trei tronsoane licitate, dar care se află în perioada de contestație, din păcate, toate trei”, a explicat ministrul transporturilor.

„Noi ne-am propus ca până în 2023 inelul de centură al Bucureștiului, la profil de autostradă, să fie finalizat ca parte componentă a coridorului principal pan-european Constanța-București-Pitești-Sibiu-Nădlac”, a arătat ministrul transporturilor.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”