Guvernul promite 1.500 de kilometri de autostradă

Data actualizării: Data publicării:
trafic autostrada soarelui, foto generice_politia romana (2)

Executivul a aprobat, în ședința de miercuri, Masterplanul General de Transport al României. Documentul prevede realizarea a 1.500 de kilometri de autostradă şi modernizarea a 5.000 de kilometri de cale ferată. Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, nu a precizat însă termenul până la care ar urma să fie făcute acestea.

 

„Acest Guvern a aprobat prima strategie de transport pe care România o va avea în următorii ani. Masterplanul constituie un document strategic de planificare a investițiilor majore ce sunt semnificative pentru obiectivele de transport. Masterplanul securizează practic construcția a peste 6.800 de kilometri de drum, din care peste 1.500 de km de autostradă și peste 1.300 de km de drum expres. De asemenea, securizează modernizarea a peste 5.000 de km de cale ferată, a 15 aeroporturi și a 32 de porturi”, a declarat ministrul Transporturilor, la finalul şedinţei de Guvern, scrie Agerpres.

Sorin Bușe a adăugat că, pe lângă aceste proiecte de construire și modernizare a infrastructurii, în Masterplanul General de Transport sunt prevăzute și proiecte de îmbunătățire a serviciilor pentru toate modurile de transport, făcând referire la achiziționarea de material rulant nou pentru calea ferată, achiziționarea navelor de dragaj sau intervenție în sectorul naval a echipamentelor de siguranță și securitate în domeniul aerian.

„Masterplanul a fost elaborat în conformitate cu recomandarile europene şi a fost agreat cu Comisia European”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Noi lucruri acceptate la reciclare: Cum pot românii câștiga mai mult prin Sistemul Garanție-Returnare
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...