Germania trimite TIR-iștii români să se cazeze la hotel

Doru Cireaşă Data publicării:
DAF-New-XF-Euro-6-Interior-detail-space

Germania a adoptat recent o lege prin care se interzice șoferilor profesioniști să își efectueze odihna săptămânală normală în cabina vehiculelor comerciale de transport.

Transportatorii români, grupați în Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR, spun că acesta este un caz de protecționism, contrat regulilor UE, și cer Ministerului Transporturturilor și Guvernului să intervină.

UNTRR acuză ”interpretări naționale abuzive ale Regulamentului European nr. 561/2006 privind timpii de conducere și de odihnă ai șoferilor profesioniști”. UNTRR reamintește că măsuri similare au fost adoptate anterior de Franța și spune că Germania încalcă regulile europene actuale adoptând același tip de măsuri protecționiste promovate cu scopul unic de a deveni un instrument folosit împotriva concurenței europene în domeniul transporturilor.

Potrivit legislației europene, șoferii au dreptul la o odhină săptămânală de 45 de ore, dar nu mai puțin de 24 de ore (odihnă săptămânală redusă). Dacă într-o săptămână un șofer efectuează o odihnă de 24 de ore, obligatoriu următoarea este completă. Plus în săptămâna ce urmează trebuie recuperată diferența de 21 de ore.

Astfel de inițiative naționale ar trebui condamnate mai ferm de către instituțiile europene și oprite prin măsuri imediate și nu prin proceduri complexe și îndelungate, pentru că sunt împotriva spiritului Uniunii Europene și a obiectivelor sale privind realizarea pieței unice a transporturilor”, spune UNTRR.

”Măsura luată de Germania săptămâna aceasta de a interzice odihna săptămânală normală a șoferilor profesioniști în cabină, urmând Belgiei și Franței, este foarte restrictivă, inadecvată și cu certitudine discriminatorie, deoarece nu se aplică operatorilor de transport rezidenți în Germania, care, evident, nu își petrec perioada de odihnă săptămânală în cabina vehiculului, ci acasă”, mai spune UNTRR.

Această măsură este în mod clar îndreptată împotriva transportatorilor rutieri și șoferilor străini care operează transport rutier internațional și care, prin natura sa, este o activitate cu un caracter mobil  ridicat. Germania cere șoferilor străini să doarmă la hotel, deși este bine cunoscut faptul că în Germania și în întreaga UE există o lipsă acută de locuri de parcare securizate, care să poată oferi cazare șoferilor străini în condiții de siguranță pentru aceștia, vehiculele lor și marfa transportată.

Măsura de a interzice șoferilor profesioniști să își efectueze odihna săptămânală normală în cabină nu afectează numai operatorii de transport rutier, ci și pe clienții acestora și mărfurile de miliarde de euro transportate zilnic în UE. Reamintim numeroasele atacuri împotriva camioanelor românești și din alte state estice, petrecute în zone de parcare din vestul UE în ultimii ani.

Este inacceptabil ca o astfel de măsură să fie adoptată și aplicată imediat, fără o informare adecvată a industriei noastre, în prealabil, care să permită operatorilor de transport să se pregătească”, arată UNTRR.

UNTRR solicită Președintelui și Guvernului României – Primului Ministru, Ministrului Transporturilor și Ministrului Afacerilor Externe să realizeze demersuri directe și în coordonare cu celelalte țări afectate de noua măsură adoptată de Germania, pentru anularea acestei legi abuzive, orientate împotriva transportatorilor români și est-Europeni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...