Curtea de Conturi a UE: Autostrada A1 Nădlac - București nu va fi gata până în 2030

Data publicării:
harta proiectului autostrazii a1 nadlac bucuresti cnair
Sursa foto: Curtea de Conturi a UE/ CNAIR

Curtea de Conturi a UE arată, într-un raport privind infrastructura europeană, că autostrada A1 (Nădlac – București) nu va fi construită în totalitate până în 2030. Curtea precizează că lucrările la unele secțiuni nu au fost planificate nici până în prezent, potrivit Mediafax.

Curtea de Conturi a UE a identificat, în construcția autostrăzii A1, o utilizare suboptimă a unor fonduri ale UE, în valoare totală de 12,4 milioane de euro, precum și irosirea a 3,7 milioane de euro reprezentând cofinanțare din partea Uniunii.

Raportul arată că autostrada face parte din cele opt proiecte de infrastructură de transport de maximă importanță. Instituția notează că nici în 2030 trei dintre acestea, printre care și A1, alături de două căi ferate din Polonia și Spania, nu vor fi finalizate. Explicația este că acestea necesită un timp îndelungat de construcție, iar lucrările pentru anumite secțiuni nu au fost nici măcar planificate.

Curtea de Conturi a identificat cazuri în care nivelul ridicat de birocrație afecta eficiența implementării. Autostrada, cu o lungime de 582 km, este planificată și construită sub forma unui număr mare de proiecte de mici dimensiuni. Pentru fiecare dintre aceste componente, trebuie obținute autorizații. Conform calculelor Curții, este necesară o autorizație de construcție pentru fiecare 7 km de autostradă, iar o autorizație de mediu este necesară pentru fiecare 26 km.

Traficul care va utiliza în viitor autostrada trebuie, deocamdată, să utilizeze drumurile naționale cu două benzi. Această situație are efecte negative semnificative, cum ar fi ambuteiaje zilnice, blocaje și un grad redus de siguranță rutieră. Comparând numărul și tipul de accidente de-a lungul timpului, Curtea a observat că numărul de accidente și de decese pe aceste tronsoane este mult mai mare decât media la nivel național din România și că 92 dintre aceste accidente au implicat coliziuni frontale.

Un tronson finalizat al A1, între Lugoj și Deva, cofinanțat cu 12,4 milioane de euro din fonduri ale UE, nu este utilizat în prezent.

În apropierea orașului Deva, două porțiuni de drum, construite într-un interval de numai șapte ani, au fost conectate greșit. Ca rezultat, 800 de metri de autostradă deja construită au trebuit să fie distruși pentru a permite reconstruirea corectă a conexiunii.

Pe lângă costurile aferente porțiunii care trebuie să fie reconstruită (pentru care se estimează o cofinanțare din partea UE de 3,2 milioane de euro), costul lucrărilor de demolare este de 0,9 milioane de euro (din care 0,5 milioane reprezintă cofinanțare din partea UE). Fondurile UE în valoare de 3,7 milioane de euro astfel cheltuite pot fi considerate irosite.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Instituția Prefectului - județul Suceava
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...