O nouă companie aeriană intră pe piața din România

Data actualizării: Data publicării:
croatia airlines foto facebook
Foto: Facebook

Pasagerii vor avea la dispoziție, până la mijlocul lunii octombrie, trei zboruri săptămânale între București și Zagreb, în zilele de luni, miercuri și vineri, la prețuri ce pornesc de la 179 de euro, a declarat Kresimir Kucko, președinte și director general al companiei Croatia Airlines.

Zborurile între cele două capitale europene vor avea loc în perioada estivală, respectiv mai-octombrie, a precizat acesta, luni, în conferința de presă ce a urmat zborului de promovare pe ruta Zagreb - București, care a adus 73 de pasageri pe Aeroportul Henri Coandă.

„Este vorba despre noua linie Croatia Airlines, pe care avioanele noastre zboară pentru prima dată în istoria companiei. Vom lega capitalele României și Croației până la mijlocul lunii octombrie de trei ori pe săptămână: luni, miercuri și vineri. În această perioadă vom veni cu un total de zece mii de locuri. Cred că mulți locuitori ai României vor profita de cea mai rapidă conexiune de transport cu Croația, dar și cu localități din afara Zagrebului, situate în partea continentală, unde vor simți și atmosfera mediteraneană a țării noastre. Astfel, capitala noastră este conectată direct cu cinci destinații de la Marea Adriatică, fapt care oferă pasagerilor o creștere a calității în alegerea călătoriei. Optimismul, speranța și indicatorii turistici arată că în ultimii doi ani în Croația numărul turiștilor români a ajuns la două cifre. Cred că și mulți cetățeni croați vor descoperi frumusețile naturale, istorice și culturale ale Bucureștiului și ale României în general”, a spus Kresimir Kucko.

Președintele companiei aeriene se așteaptă la călători și din alte țări, având în vedere că România este a doua cea mai mare piață din Europa de Sud-Est.

„Pe zborul București - Zagreb așteptăm și călători din alte țări, având în vedere că România este a doua cea mai mare piață din Europa de Sud-Est. Datorită acestui fapt, respectiv potențialul pieței românești, consider că această linie va contribui la o cooperare mai puternică a țărilor noastre sub aspectul afacerilor, precum și la întărirea legăturilor de prietenie. Toate acestea au influențat decizia ca Bucureștiul să devină destinația numărul 37 în rețeaua noastră de zboruri și, în același timp, și o destinație regională importantă a Croatia Airlines”, a subliniat acesta.

News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...