Crăpături și denivelări pe autostrada Sibiu – Orăştie. Sunt restricţii de trafic

Data actualizării: Data publicării:
autostrada

Pe sensul Sibiu-Sebeş al autostrăzii Sibiu-Orăştie au apărut fisuri, crăpături şi denivelari ale carosabilului pe o lungime de 70 de metri, fiind impusă restricţie de viteză de 60 de kilometri la oră, pe un segment de drum de 200 de metri, unde traficul a fost deviat pe banda 2, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), citată de News.ro.

Potrivit CNAIR, noi probleme au apărut pe loturi 3 al autostrăzii Sibiu – Orăştie, construit de Salini Impregilo.

Pe sensul de mers Sibiu-Sebeş (276+100 – 276+170) au apărut fisuri, crăpături şi denivelari ale carosabilului pe o lungime de 70 de metri. Ca urmare a acestei situaţii, a fost impusă restricţie de viteza de 60 de kilometri la oră, pe un segment de drum de 200 de metri, unde traficul a fost deviat pe banda 2”, anunţă CNAIR.

Echipa de specialişti trimisă la faţa locului a constatat că deplasările taluzului şi şanţului din vecinătatea sectorului respectiv au afectat banda de urgenţă şi banda 1. În acest moment, sunt efectuate măsurători topografice în vederea verificării evoluţiei fenomenului de tasare şi a deformărilor la nivelul carosabilului.

Au fost convocaţi, vineri, la sediul CNAIR, toţi factorii implicaţi în derularea proiectului, pentru a prezenta un raport privind cauzele acestei probleme şi pentru a dispune o soluţie de remediere. Până la rezolvarea problemei, zona este monitorizată constant de către DRDP Braşov, care va raporta permanent orice modificare a situaţiei existente.

Segmentul de autostradă Sibiu-Sebeş face parte din autostrada Orăştie-Sibiu şi a fost deschis circulaţiei în anul 2014. În 2015 au apărut probleme pe acest lot, ceea ce a făcut necesară demolarea şi reconstrucţia unui sector de 200 de metri, redeschis în acelaşi an şi care este operaţional la ora actuală.

Problemele constante au dus la rezilierea contractului cu Salini Impregilo SpA., fiind reţinută garanţia de bună execuţie în valoare de aproximativ 60 milioane lei.

Toate lucrările pentru remedierea neconformităţilor apărute la acest segment de autostradă vor fi suportate din această sumă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce vehicule pot fi conduse cu permis categoria B în 2025? Se aplică regulile și în spațiul Schengen?
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
Dieta drastică pe care o ține Elton John la vârsta de 77 de ani, din cauza problemelor de sănătate: „Este un...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
A trăit povești de dragoste cu actori alături de care a jucat. Shirley MacLaine dezvăluie de ce nu s-a iubit...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025