Coronavirus România. Traian Băsescu spune că ar închide metroul: Fără adunări publice cu mai mult de două persoane

Data actualizării: Data publicării:
aglomeratie metrou bucuresti
Foto: InquamPhotos/George Calin

Europarlamentarul PMP Traian Băsescu a declarat, luni, la Digi24 că o soluție pentru evitarea epidemiei de coronavirus în România ar fi închiderea metroului. Fostul președinte a propus și o măsură foarte drastică: evitarea adunărilor mai mari de 2-3 persoane.

Fostul președinte spune că măsurile luate până acum de autorități împotriva Covid-19 sunt „slabe” și „târzii”.

„În astfel de situații se acționează extrem de ferm de la început. Avem mii, dacă nu zeci de mii, care au revenit în țară din Italia și acest lucru a fost tratat în primă fază cu deplină neglijență. Vom avea o epidemie în circa două luni, urmare a ezitărilor din primă fază”, a subliniat Băsescu.

El a amintit că traficul aerian și rutier cu Italia trebuia întrerupt „de la bun început”. „Și Spania se pare că vine destul de puternic din urmă”, a adăugat fostul președinte.

„Aș fi închis școlile imediat. (...) Sper să o facă măcar acum, pentru că două săptămâni nu-i nicio nenorocire. (...) O să spun un lucru care o să scoată pe toată lumea din sărite: aș închide metroul! Deplasările să se facă individual, fiecare cu mașinuța lui, cu o trotinetă electrică. Metroul e locul ideal de transmitere a virusului”, a mai spus Traian Băsescu, la Digi24.

Despre măsura ca evenimentele cu mai mult de 1.000 de persoane să fie anulate, europarlamentarul a spus că este „una din marile prostii” pe care le-a spus secretarul de stat Raed Arafat.

„Ce mi-e o adunare de 1.000 de persoane, ce mi-e o adunare de 5.000, ca în Franța? Și una și alta sunt măsuri nepotrivite. Nu ai voie să mai accepți adunări publice în care sunt mai mult de doi oameni, dacă vrei să ai o acțiune de prevenție eficientă. Sigur, toate astea trebuiau luate de la început”, a adăugat Băsescu.

„Totul trebuie închis. Este adevărat că o carantină este o măsură extrem de dură, poate cea mai dură pe timp de pace, dar dacă are efecte economice și politice negative în fază inițială, la sfârșit ori populația va înțelege că s-a evitat o extindere a bolii, ori că guvernul a făcut ce trebuie și zeci de mii de oameni au scăpat sănătoși”, a afirmat fostul președinte.

„Categoric nu suntem” pregătiți pentru o epidemie de coronavirus, a subliniat Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeia după chipul căreia a fost creată Statuia Libertății. Cum arăta muza celui mai cunoscut simbol al...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Motivul pentru care Selena Gomez are o relație publică cu Benny Blanco: „Când le dai ce vor, oamenii nu mai...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
beatrice_mahler_avem_Acelasi_sange
Beatrice Mahler, managerul Institutului "Marius Nasta": "Avem nevoie de sânge pentru grupele rare. Sunt...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...