CFR Călători a anulat, pentru vineri, 18 trenuri care circulau între Bucureşti şi Constanţa sau Tulcea şi între Slobozia şi Ciulniţa, din cauza condiţiilor meteo.
CFR a actualizat lista trenurilor care nu vor circula vineri din cauza condiţiilor meteo, astfel că sunt anulate şase trenuri care circulă între Bucureşti şi Constanţa şi retur, patru trenuri care circulă între Bucureşti şi Feteşti şi retur, două trenuri care circulă între Bucureşti şi Tulcea şi retur, cinci trenuri care circulă între Slobozia şi Ciulniţa şi retur şi un tren de pe ruta Tulcea - Medgidia.
Lista trenurilor anulate.
De joi de la ora 23:00 şi până vineri la ora 15:00, 14 judeţe şi Capitala vor fi sub cod portocaliu care vizează ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol şi vizibilitate scăzută.
„În sudul Banatului şi al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h şi temporar 65...70 km/h, viscolind şi local troienind zăpada şi determinând diminuarea vizibilităţii”, mai spun meteorologii.
Vremea se va menţine deosebit de rece până la sfârşitul săptămânii, cu precădere în jumătatea de sud-est, unde intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzaţia de frig.
Sursa: News.ro